Ştiri locale

Au început (re)înscrierile la grădinițe. Aproape 6.200 de locuri aprobate în județul Covasna

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna informează că de săptămâna aceasta părinții ai căror copii încheie grupa mică sau mijlocie îi pot reînscrie pe aceștia în grupa următoare, pentru anul școlar 2022-2023, în vreme ce înscrierea copiilor care nu au mai urmat până acum învățământul preșcolar se va face în perioada 30 mai – 31 august.

Părinții pot comunica telefonic sau în format electronic datele necesare pentru planificarea înscrierii, cu toate acestea, dosarele se vor depune fizic.

Publicitate

„Programul reînscrierilor, respectiv al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unității de învățământ și va fi afișat la loc vizibil, în fiecare unitate de învățământ, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, sau al autorității publice locale. Referitor la înscriere, părinţii pot comunica unităţii de învăţământ şi prin fax, poştă electronică sau telefonic, datele necesare (date privind solicitantul, date privind copilul), pentru a se realiza planificarea pentru depunerea dosarelor. Etapa de depunere a dosarelor cu documentele necesare se va desfășura conform planificării realizate de către unitatea de învăţământ, pe zile şi pe intervale orare. Planificarea va fi postată atât pe site-ul unităţii de învăţământ, cât şi la avizier”, transmite conducerea IȘJ Covasna.

După finalizarea etapei de reînscriere a copiilor, începând cu data de 30 mai, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică,  transmit reprezentanții instituției.

Aceștia mai precizează că pentru asigurarea transparenței procesului de reînscriere sau înscriere, fiecare unitate de învăţământ din județ va posta pe site-ul şi la avizierul propriu, la loc vizibil, informații precum: capacitatea instituției, numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare al anului școlar 2022-2023 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare); respectiv criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor.

Conform planului de școlarizare pentru anul 2022-2023, în județul Covasna au fost alocate în total 6.181 de locuri în învățământul preșcolar, pentru cele 334 de grupe de grădiniță. Astfel, pentru grupa mică sunt disponibile 2.064 de locuri, la grupa mijlocie sunt 1.950 de locuri, iar la grupa mare sunt alocate 2.167 de locuri.

De asemenea, pentru învățământul antepreșcolar covăsnean au fost aprobate în total 188 de locuri în 14 grupe. Dintre acestea, 125 sunt pentru grupa mare (9 grupe de antepreșcolari), iar alte 63 de locuri sunt la grupa mijlocie (5 grupe de antepreșcolari), în vreme ce la grupa mică nu au fost alocate locuri.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio