Ştiri locale

Au început înscrierile la Târgul meșteșugarilor de la Zilele Sfântu Gheorghe

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Casa de Cultura „Kónya Ádám” organizează în perioada 28-30 aprilie, în centrul orașului, cea de-a 30-a ediție a Târgului Meşteşugarilor de la Zilele Sfântu Gheorghe, unul dintre cele mai mari târguri din regiune.

Toți meșteșugarii, artizanii și artiștii populari care doresc să participe la Târgul din acest an sunt invitați să se înscrie până la data de 26 martie 2023, ora 23:00. Târgul va avea loc pe strada Gróf Mikó Imre, str. 1 Decembrie 1918 și Piața Sfântul Gheorghe, cu programul de funcționare zilnic între orele 10:00 și 20:00 în perioada menționată mai sus.

Costul total al participării pentru cele trei zile este de 180 de lei, iar mai multe informații despre condițiile de înscriere și documentele necesare pot fi găsite în regulamentul Târgului. Vă puteți înregistra online dând click AICI. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să sunați la numărul de telefon 0267 312 104.

Regulament Târg

Formular de înscriere

Publicitate
banner we radio