Ştiri locale

Au fost desemnați finaliștii concursului național de percuție SepsiDrum. Competiția are loc pe 23 noiembrie la Sfântu Gheorghe

Juriul concursului național de percuție „SepsiDrum”, organizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe, a desemnat finaliștii în urma preselecțiilor derulate în vara acestui an. Etapa finală va avea loc pe 23 noiembrie, începând cu ora 10:00, la Studioul de Dans „Háromszék” din Piața Libertății, nr. 1, iar competiția se va desfășura pe două categorii de vârstă: între 8 şi 13 ani, respectiv între 14 şi 20 de ani.

„Participanții vor veni din opt localități diferite: Brașov, Întorsura Buzăului, București, Brăila, Târgu Secuiesc, Târgu Mureș, Pitești și Sfântu Gheorghe. Evenimentul va oferi o veritabilă experiență de concert, întrucât concurenții își vor demonstra talentul și pregătirea, fiind acompaniați de o formație (…) Pentru a crea o atmosferă de concert de excepție, mai avem nevoie doar de public. Vino și tu! Te așteptăm cu drag!”, au transmis organizatorii.

Înscrierile pentru cea de a doua ediție a acestui concurs au fost adresate cursanţilor de la secţiile de percuţie din toată ţara, care au avut de trimis o înregistrare audio-video în care interpretau o piesă cu o durată de maximum 8 minute, precum şi negativul piesei pe care o vor interpreta în concurs.

Juriul competiției este format din Marius Popa, fondatorul trupei Popas Band, muzicianul Sárosi Péter Zsolt şi Dragoș Rădulescu, reprezentantul firmei Morsound&Co.

Festivitatea de premiere va avea loc pe 23 noiembrie, începând cu ora 18:30. Câştigătorul locului I va primi un premiu de 800 de lei, ocupantul locului II va fi premiat cu 600 de lei, iar locul III va primi 400 de lei.  

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio