Au fost anunţaţi câștigătorii ediţiei din acest an a Festivalului DbutanT
Sergiu Diță, Andreea Vălean, Alice Veliche și Radu Alexandru sunt câștigătorii Festivalului-concurs DbutanT, organizat de Teatrul „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe şi Teatrul de Stat din Constanţa. Ajunsă la a opta ediție, competiția din acest an a fost dedicată debutului în coregrafie, punând în lumina reflectoarelor tinerii care au absolvit de curând studiile de specialitate în acest domeniu.
Deși, potrivit regulamentului, ar fi trebuit să fie acordate doar două premii, juriul și organizatorii au decis să acorde un premiu suplimentar, „datorită nivelului remarcabil al coregrafiilor prezentate”, au transmis reprezentanții TAM.
Marele câștigător al ediției a fost Sergiu Diță, premiul constând în realizarea unei coproducții între Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe și Centrul Național al Dansului București.
Premiul Teatrului de Stat Constanța i-a fost acordat Andreei Vălean, care va coordona un workshop pentru actorii teatrului și studenții Universității „Ovidiu” din Constanța, care se va încheia cu un spectacol comun, dezvoltat în urma procesului de lucru.
Coregrafii debutanți Alice Veliche și Radu Alexandru au primit premiul „Linotip”, care presupune prezentarea la București a spectacolului „Red Line”, înscris în cadrul DbutanT, și susținerea unui workshop de 3 zile la Linotip, până la sfârșitul acestui an.
„Am cunoscut tineri coregrafi extraordinari cu care sigur ne vom mai intersecta în viitor, dincolo de cele trei premii acordate. Le mulțumesc membrilor juriului pentru corectitudine, implicare și vitalitate. Mulțumesc partenerilor și coorganizatorilor noștri de încredere, Teatrul de Stat Constanța, manager Erwin Șimșensohn, și CNDB, manager Vava Ștefănescu. Nenumărate mulțumiri echipelor tehnice și administrative ale celor două teatre organizatoare. Aș vrea să scot în evidență, în mod deosebit, băieții de la sunet și lumini, Bako Zoltan și Magyar Csaba, care au făcut spectacolele atât la Constanța, cât și acasă. A fost pentru ei un adevărat tur de forță. Aduc, de asemenea, mulțumiri speciale Fatmei Mohamed pentru contribuția ei la selecția celor cinci spectacole finaliste. Mulțumim pentru fotografiile excelente lui Volker Vornehm și pentru video lui Marius Ciocîrlan. Mulțumim, bineînțeles, și finanțatorilor noștri, AFCN, Consiliu Județean Covasna și Primăria Sfântu Gheorghe și, nu în ultimul rând, tuturor colegilor care au muncit intens la acest festival. Rezultatele eforturilor noastre, ale tuturor, s-au văzut din plin, pentru că putem spune fără falsă modestie că a fost o ediție de succes. Mulțumiri călduroase și publicului care, seară de seară, ne umple sala până la refuz”, a transmis Anna Maria Popa, managerul TAM, potrivit căreia ediția din acest an a Festivalului a fost una dintre cele mai reușite de până acum.
Juriul a fost format din cinci personalități din lumea coregrafică, respectiv Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu, Simona Dabija, Arcadie Rusu și Vava Ștefănescu.
Ediția din acest an s-a desfășurat în perioada 16 – 22 octombrie, iar decernarea premiilor a avut loc sâmbătă. Spectacolele desemnate câștigătoare vor fi jucate atât pe scena TAM, cât și pe scena Teatrului de Stat Constanța.
DbutanT este singurul festival de teatru din ţară care se adresează artiştilor aflaţi la început de drum, fiecare ediţie fiind dedicată unei alte categorii artistice, respectiv actori, regizori, scenografi, compozitori de muzică de teatru și coregrafi.
Printre câştigătorii ediţiilor precedente se numără Paula Rotar, Botond Nagy, Gabriela Spiridon, Simona Dabija, Ştefan Mihai, Iulian Trăistaru, Mădălina Muşat, Irisz Kovacs, Alin Neguţoiu, Steff Chelaru şi Teodor Niculae.
(Ioana Ardeleanu)