Info Trafic, Ştiri locale

Atenție șoferi! Circulați preventiv. Recomandări ale poliţiştilor

Având în vedere că, pentru următoarea perioadă, meteorologii au prognozat precipitații, polițiștii covăsneni le reamintesc participanților la trafic cele mai importante sfaturi de care trebuie să țină cont, pentru a circula în siguranță pe drumurile publice și a evita implicarea în evenimente rutiere.

Adoptarea unei conduite preventive din partea conducătorilor auto este foarte importantă. Acest lucru vă ajută, șoferi, să anticipați eventualele pericole și să le evitați la timp. Ce înseamnă conduită preventivă? Înseamnă a circula cu o viteză redusă și adaptată în permanență condițiilor meteo-rutiere și de trafic, atenția sporită, păstrarea distanței de siguranță.

Viteza cu care circulați trebuie să vă permită ca, în situații neprevăzute, să puteți opri în condiții de siguranță. În condițiile unui carosabil umed, ori chiar acoperit cu polei, distanța de frânare crește, iar dacă aceasta este prea mare, oprirea în condiții de siguranță ar putea deveni o reală provocare.

În situația în care ceața își face apariția, folosiți luminile de ceață, pentru a fi vizibili în trafic și evitați efectuarea unor depășiri în condiții de vizibilitate redusă. Asigurați-vă temeinic la efectuarea oricărei manevre și semnalizați din timp, astfel încât ceilalți participanți la trafic să observe intenția dumneavoastră.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

Polițiștii reamintesc faptul că este important ca mașina să fie echipată cu anvelope de iarnă, iar dacă urmează să parcurgeți un drum mai lung, este bine să vă interesați, înainte de plecare, despre condițiile meteo-rutire prognozate în zonele în care urmează să vă deplasați. Informații despre situația traficului rutier se găsesc, actualizate în timp real, la secțiunea ”INFO-TRAFIC” a site-ului Poliției Române (www.politiaromana.ro)

Compartimentul Relații Publice

Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta

Publicitate
banner we radio