Ştiri locale

Ateliere de clovnerie, genţi confecţionate din materiale reciclabile şi creaţii din beton la pulzART

O serie de ateliere inedite, printre care unul de clovnerie, vor fi organizate în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalul de artă contemporană pulzArt, care se va desfăşura în perioada 19-22 septembrie la Sfântu Gheorghe, sub genericul “Anul elevilor”.

În cadrul workshopului BETON, susţinut de reprezentanţii unei firme din Ungaria, participanţii vor fi implicaţi în activităţi practice de modelare a betonului şi vor avea, de asemenea, posibilitatea de a turna diverse elemente din plastic.

Atelierul va fi organizat pentru două grupe a câte 15 persoane, una de copii şi una de adulţi, iar participarea presupune înscrierea prealabilă şi plata unei taxe, au precizat, vineri, organizatorii.

Click AICI pentru detalii despre înscrierile la ateliere.

De asemenea, în cadrul festivalului pulzArt, actorul, regizorul şi pedagogul austriac Walter Anichhofer va susţine un atelier de clovnerie, intitulat “Mostră din viaţa de clovn (A Taste of Clown)”.

“Workshopul de trei zile va avea loc în perioada 19-21 septembrie la Casa de Cultură ‘Kónya Ádám’ şi va include o activitate zilnică de 3 ore pentru două grupe de maxim 12 persoane. Pentru grupa profesională se aşteaptă participanţi deja experimentaţi în oricare ramură a artelor spectacolului (arta teatrală, arta teatrului de păpuşi, dans, teatru-mişcare), iar în grupa amatorilor cei interesaţi de peste 14 ani, care nu au în mod neapărat experienţă de interpret. Având în vedere faptul atelierul se va desfăşura în limba engleză, pentru înscriere se solicită un nivel elementar de cunoaştere a limbii engleze”, au menţionat organizatorii.

Workshopul de genţi design Re+Concept va avea loc în perioada 21-22 septembrie sub coordonarea Grupei Medence din Ungaria, iar în cadrul acestuia participanţii vor purea realiza genţi din materiale reciclabile.

“Atelierul pune în practică spiritul de upcycling, prin procesul reciclării apărând totodată un produs nou, de o funcţie mai înaltă. Atelierul se va desfăşura în ambele zile între orele 10-16, fiind permisă sosirea oricând până la ora 13, crearea unei genţi luând aproximativ trei ore. La atelierul de lucru pot participa în mod gratuit elevi cu vârsta de peste 12 ani, însă doar pe baza înscrierii anticipate”, au precizat organizatorii, într-un comunicat de presă.

Ca şi în anii precedenţi, aceste ateliere vor completa un bogat program cultural şi artistic, care cuprinde spectacole de teatru, concerte, film şi literatură.

(Agerpres)

banner we radio