Ştiri

LIVE VIDEO. Atac la Parlamentul din Londra: împușcături și oameni călcați de mașină

Două inciente au avut loc miercuri după-amiază în capitala Marii Britanii. Două persoane au fost împușcate, iar alte cel puțin zece au fost rănite de o mașină, în apropiere.

Președintele Camerei Comunelor le-a spus colegilor din camera inferioară că un polițist a fost înjunghiat. De altfel, un fotograf al agenției Reuters a anunțat că a văzut două persoane sângerând puternic.

Se vorbește despre 12 răniți, pe care un bărbat înarmat cu un cuțit i-ar fi înjunghiat. Atacatorul ar fi fost împușcat de polițiști.

O mașină a trecut în viteză peste mai multe persoane pe podul Westminster, din apropiere de Parlament. Cel puțin 10 persoane au fost rănite.

În aceleași momente, în fața Parlamentului s-au auzit mai multe focuri de armă. Două persoane au fost rănite.

Ședința Camerei Comunelor a fost suspendată, iar intrările în Parlament au fost blocate.

Premierul Theresa May se afla la Parlament în momentul atacului, fiind evacuată în siguranță de forțele de securitate.

Un elicopter a ajuns la fața locului pentru a prelua răniții, iar transportul în comun în jurul Parlamentului, ca de altfel și cel subteran, a fost blocat.

Publicitate
banner we radio