Ştiri locale, Video

Aproape 8 milioane de lei pentru extinderea şi modernizarea Urgenţelor Spitalului Judeţean

Aproape 8 milioane de lei vor fi investiţi într-un proiect ce vizează extinderea, modernizarea şi îmbunătăţirea serviciilor medicale ale Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe, proiect al cărui contract de finanţare a fost semnat miercuri de conducerile Consiliului Judeţean Covasna şi Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

Fondurile sunt alocate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, iar proiectul va fi implementat până la finalul anului viitor.

„Este un moment de răscruce în viața spitalului, cel puțin așa consider, din mai multe motive. Am ajuns în faza în care astăzi se semnează un contract de finanțare pe care îl așteptăm de câțiva ani. Ne putem apuca de extinderea UPU, este o investiție deosebit de importantă”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență, Andras-Nagy Robert.

Potrivit acestuia, prin realizarea investiției se va crea un spațiu modern, dotat cu aparatură de ultimă generație, atât pentru pacienți cât și pentru personalul spitalului, iar urgențele pediatrice vor fi separate de cele pentru adulți.

„Acest spital din judeţul Covasna este cel mai important din regiune şi a beneficiat de finanţare pe mai multe paliere, pentru modernizare în perioada 2007-2013 şi pentru dotări noi în saloane printr-un proiect al Ministerului Sănătăţii semnat la finalul anului trecut. Actuala cerere de finanţare asigură fondurile necesare pentru a achiziţiona echipamente medicale şi pentru a îmbunătăţi accesul cetăţenilor la servicii de urgenţă performante. Valoarea totală a iniţiativei pregătite de CJ Covasna este de 7.888.157,34 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAP, în calitate de Autoritate de Management, este de 6.447.960,55 lei, respectiv 98% din valoarea eligibilă a proiectului (peste 1,4 milioane euro)”, se arată într-un comunicat de presă al ADR Centru.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a precizat că în urma implementării acestui proiect suprafaţa utilă a UPU se va tripla, ajungând de la circa 300 mp la aproape 900 mp.

Pe lista echipamentelor medicale care vor fi achiziţionate se află 365 bucăţi de mobilier specific şi echipamente medicale performante, respectiv sistem radiologic digital, ecograf general, ecograf neonatal, unitate dentară, aparat portabil ventilaţie artificială, EKG portabil pe cărucior, monitor funcţii vitale, inclusiv pentru nou-născuţi, tărgi pentru transportul pacienţilor etc.

„Spre deosebire de multe spitale din România ce funcţionează în clădiri construite cu mai mult de 50 de ani în urmă, clădirea Spitalului ‘Dr. Fogolyán Kristóf’ din Sfântu Gheorghe a beneficiat de resurse pentru modernizare şi mulţi pacienţi spun că acum oferă condiţii ca în unităţile medicale din Occident. Dar echipamentele din unitatea UPU nu sunt chiar cele mai moderne, de aceea pot apărea dificultăţi în investigaţiile necesare în vederea tratării. Aceste situaţii duc apoi la costuri mari şi la un necesar ridicat de personal, pentru întreţinerea şi reparaţiile curente ale echipamentelor, la un consum foarte ridicat de resurse. Prin aceste fonduri practic susţinem fluidizarea acestui proces, inclusiv reducerea cheltuielilor financiare, reducerea volumului de muncă a angajaţilor şi a stresului pe care-l au pacienţii. La nivel regional susţinem investiţii pentru creşterea calităţii actului medical pe mai multe domenii, fie pentru investiţii în creşterea eficienţei energetice, fie pentru dotări şi modernizări de unităţi sanitare în valoare totală cumulată de circa 200 milioane lei”, a declarat directorul general al ADR Centru, Simion Creţu, cu prilejul semnării contractului de finanţare.

(Agerpres)

banner we radio