Ştiri locale

Aproape 60 de copii au mers la şcoală pe jos în prima zi a programului Pedibus

Aproape 60 de copii de clase primare au mers luni la școală pe jos, conduși de voluntari, în prima zi a programului „Pedibus – Hai la școală pe jos!”, lansat de Primăria Sfântu Gheorghe cu scopul de a încuraja mișcarea, și de a descongestiona traficul rutier în apropierea unităților de învățământ.

Székely Kincső, una dintre coordonatoarele programului, ne-a declarat că prima zi a programului, la care a participat și viceprimarul municipiului, Vargha Fruzsina, a fost un real succes, iar copiii au fost foarte sociabili.

Publicitate

„Primul punct de întâlnire a fost parcarea de lângă magazinul Lidl, acolo au venit doi copii, o fetiță a venit din Chilieni cu tatăl ei, iar la fosta Berărie au fost 15 copii împreună cu părinții. A venit și doamna viceprimar Vargha Fruzsina, și au fost doi voluntari cu noi. În Parcul Elisabeta ne-am întâlnit cu toți voluntarii și copiii, am făcut o poză cu autobuzul Pedibus, fiecare copilaș a primit un abțibild cu „smiley face” din partea noastră, după care au fost conduși cu bine la școală. În prima zi au fost aproximativ 60 de copii și cam 10 voluntari, nu m-am așteptat la o participare atât de mare, sinceră să fiu, și sunt foarte fericită pentru că informațiile au ajuns la părinți și la pedagogi”, ne-a spus Székely Kincső.

Copiii vor fi însoțiți zilnic până la școală de „șoferi” adulți de Pedibus, săptămânal fiind aleși alți voluntari, din rândul sportivilor, actorilor, politicienilor, pedagogilor, doctorilor, etc.

Pedibus-urile urmează un traseu prestabilit și pornesc în fiecare dimineață la ora 07:30 din 3 stații (parcarea din spatele magazinului Lidl; Piața Kálvin și Sala Sporturilor „Szabó Kati”).

Printre voluntarii care i-au așteptat pe cei mici în stațiile Pedibus luni dimineață s-au numărat consilierul local Kondor Ágota – specialist în igienă mentală, şi totodată unul dintre organizatorii programului, jucătoarea de baschet Kelemen Kincső și Szonda Arnold, antrenorul de baschet al Clubului Sportiv Școlar (stația Lidl); Kovács Tünde, Kovásch Nobert, László Boglárka (stația Piaţa Kalvin) și Varga Nimród Attila – profesor de sport al Colegiului Național „Székely Mikó” (stația Sala Sporturilor „Szabó Kati”).

Székely Kincső a mai precizat că cel mai probabil orele de întâlnire vor fi adaptate, astfel încât toți copiii să ajungă la timp la ore.  

„Trebuie să reorganizăm timpul de pornire pentru că am întârziat un pic, fiecare voluntar a ajuns la timp în Parcul Elisabeta, dar când ne-am întâlnit cu părinții, fiecare copil și-a luat rămas bun de la părinte 1-2 minute, și trebuie să fim atenți la timp. Cred că dacă pornim de la 07:30 nu ajungem la timp, dar dacă ne întâlnim puțin mai devreme toată lumea va ajunge la timp la școală. Nu sunt probleme mari, dar trebuie să ne gândim și la copiii care trebuie să fie la școală la ora 08:30. Sperăm că va fi un program de succes. Scopul este să eliberăm puțin zonele din jurul instituțiilor de învățământ, aerul să fie mai curat, iar copiii să facă mișcare dimineața, pentru că dacă au mintea limpede atunci când merg la școală, vor fi mai atenți la ore”, ne-a mai spus Székely Kincső.

Săptămâna viitoare, cei mici vor fi conduși la școală de voluntari actori.

Organizatorii așteaptă înscrierea în program a voluntarilor care doresc să îi însoțească pe elevi la școală cu Pedibus-ul. Înscrierile, eventualele observații sau recomandări privind programul pot fi transmise la număr de telefon 0744 830 819, sau prin e-mail la adresa: kincso.szekely@sepsi.ro.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio