Ştiri locale

Aproape 6.700 de autovehicule înmatriculate în acest an în judeţul Covasna. Programările online sunt rezervate până în iulie

Aproape 6700 de autovehicule au fost înmatriculate în ultimele trei luni în judeţul Covasna, numărul acestora crescând considerabil după eliminarea timbrului de mediu.

Şeful Serviciului de Înmatriculări şi Permise Auto Covasna, Rico Racoviţă, a declarat că în perioada februarie-aprilie au fost înregistrate 6.685 de operaţiuni de înmatriculare numere provizorii, radieri şi emiteri de certificate de înmatriculare, în comparaţie cu 3.998 înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

„În februarie a.c. au fost 2.831 de operaţiuni, în martie – 2.180, iar în aprilie – 1.674, comparativ cu anul trecut, când am avut în februarie 1.228 operaţiuni, în martie 1.424 şi 1.346 în aprilie. Deci pe linie de înmatriculări am avut un număr aproape dublu”, a declarat Rico Racoviţă.

El a amintit că pentru fluidizarea activităţii instituţiei şi sprijinirea cetăţenilor a fost implementat un sistem de programări online (click AICI), însă, în momentul de faţă, se mai pot face rezervări doar după data de 28 iunie, toate celelalte zile fiind ocupate.

„Perioada de aşteptare este, într-adevăr, destul de mare. (…) La nivelul Serviciului sunt doar doi oameni pe linie de înmatriculări pe tot judeţul şi nu e de ajuns. (…) Asta e capacitatea noastră de prelucrare în momentul de faţă, cu doi oameni, 80-90 de operaţiuni pe zi atât pot face cei doi oameni. (…) Dar am demarat procedurile pentru ocuparea a două posturi pe linie de înmatriculări”, a mai spus Rico Racoviţă.

El a menţionat că, în urma unei adrese primite din partea Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, care reclama timpul mare de aşteptare, s-a făcut o concesie pentru firmele care au achiziţionat autoutilitare, prin urmare acestea nu vor mai trebui să stea la rând.

Întreprinzătorii au adus drept argument faptul că şi-au cumpărat maşinile pe credit cu scopul de a-şi dezvolta afacerile, prin urmare doresc să le pună în funcţiune cât mai repede posibil.

„Am fost sesizaţi de către mai mulţi agenţi economici referitor la faptul că durează foarte mult să înmatriculeze autoutilitarele. Deci, mă refer la autoutilitare, nu la maşini. Aceşti agenţi economici aduc aceste autoutilitare de afară, de regulă sunt luate cu credite, costă mulţi bani şi aşteptau poate şi două luni până să poată să le înmatriculeze şi să le pună să producă, până la urmă, ca să-şi poată rambursa creditele şi să realizeze un profit după care să plătească impozitul către stat. Am făcut o adresă către Prefectura Covasna şi am primit un răspuns pozitiv, deci nu mai au nevoie de programare”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Edler Andras.

(Agerpres)