Ştiri locale

Aproape 300 de angajați covăsneni din educaţie înscriși pentru vaccinare; 9 cadre didactice și 13 elevi bolnavi de COVID-19

Aproape 300 de angajați din sistemul de învățământ covăsnean s-au înscris, până la sfârșitul săptămânii trecute, pe listele speciale pentru vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2, iar campania va continua până în data de 10 martie.

În această etapă, vaccinarea se face în centre separate, special amenajate, în județul Covasna în acest sens fiind pus la dispoziție centrul de la Ștrandul Municipal Sfântu Gheorghe unde imunizarea se face cu serul produs de AstraZeneca.

Publicitate

Angajații din învățământ care au vârste de peste 55 de ani se pot imuniza în continuare în baza programărilor făcute pe platforma electronică dezvoltată de STS, în cadrul celei de a doua etape a campaniei naționale, în aceste cazuri fiind administrate doze de la Pfizer și Moderna.

Inspectorul școlar general, prof. Kiss Imre ne-a precizat că numărul cadrelor didactice care au trecut efectiv prin etapa de vaccinare (cu una sau cu ambele doze) va putea fi stabilit în zilele următoare, însă procesul este unul relativ dificil, întrucât va fi necesar un sondaj la nivelul fiecărei unități de învățământ.

„Avem un total de 293 de persoane înscrise pe listele speciale, și nu vorbim doar despre profesori, ci și despre personal auxiliar și nedidactic. În această săptămână vom cere o nouă situație din partea școlilor ca să vedem cum stăm. Cifrele sunt mereu în schimbare, unii au renunțat la programarea inițială, alții au rămas cu programarea pe care o făcuseră înainte. Nu știm câți s-au prezentat la vaccinare pentru că până acum nu am avut cum să aflăm aceste date, dar în zilele următoare ne vom ocupa și de acest lucru. Erau 313 vaccinați în urmă cu două săptămâni, vineri; avem încă aproximativ 300 care trebuie să mai meargă la vaccinare, și mai erau câțiva care erau deja programați așa că nu s-au mai înscris pe listele speciale. Vom întreba directorii care este numărul celor vaccinați, pentru că dacă nu sunt înscriși pe platformă nu avem cum să vedem dacă s-au vaccinat sau nu, deci trebuie întrebat personal fiecare cadru didactic”, ne-a explicat șeful IȘJ Covasna.

Potrivit acestuia, de la începutul semestrului 2, respectiv de la reluarea cursurilor față în față în data de 8 februarie, au fost depistate 20 de cazuri de COVID-19 în rândul elevilor, și alte 12 în rândul cadrelor didactice.

„Până vineri erau în total 20 de elevi infectați, dar sunt și elevi de clasele a IX-a și a X-a, de exemplu, care învață de acasă, cum se întâmplă la Sfântu Gheorghe, dar au fost totuși raportați ca fiind bolnavi. În rândul cadrelor didactice am avut 12 cazuri de la reluarea cursurilor”, a mai spus prof. Kiss Imre.

În prezent, conform evidențelor IȘJ Covasna, există 9 cazuri active de COVID-19 în rândul cadrelor didactice, și 13 în rândul elevilor din județ.   

(Ioana Ardeleanu)

Foto: covasnamedia.ro

Publicitate
banner we radio