
Aproape 2.000 de elevi covăsneni participă săptămâna aceasta la simularea Evaluării Naționale
Elevii claselor a VIII-a vor susține, săptămâna aceasta, simularea Evaluării Naționale, în județul Covasna fiind înscriși 1.925 de elevi, majoritatea de la secția maghiară). Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, simularea începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, iar marți este programată proba la Matematică. Pentru elevii de la secția maghiară, simularea se încheie miercuri, după susținerea probei la Limba maternă.
Toate probele vor începe la ora 09:00, accesul elevilor în sălile de clasă fiind permis până la ora 08:30.
„Elevii au la dispoziție două ore pentru a rezolva subiectele, din momentul în care acestea au fost distribuite. Subiectele pentru simularea examenului de evaluare națională pentru elevii clasei a VIII-a sunt redactate sub forma unei broșuri, tipărită față – verso, pe care elevii vor scrie răspunsurile (…) Rezultatele obținute nu se publică, însă vor fi comunicate elevilor și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/ tutorelui, notele obținute la simularea națională pot fi trecute în catalog”, a transmis conducerea IȘJ Covasna.
Aceeași sursă precizează că în județul Covasna vor fi organizate 57 de centre de examen, fiind așteptați să susțină simularea 592 de elevi de la secția română și 1333 elevi de la secția maghiară.
La simularea Evaluării Naționale de anul trecut, conform datelor IȘJ Covasna, elevii covăsneni au obținut cele mai bune rezultate înregistrate în județ în ultimii 5 ani.
Din totalul celor 1.676 de elevi din clasele a VIII-a prezenți, 59.79% au luat note peste 5, față de un total de 57.33% cu un an în urmă (49.97% în 2017; 46.42% în 2018 și 54.91% în 2019, anul următor simularea fiind anulată pe fondul pandemiei).
Cea mai dificilă probă s-a dovedit cea la Limba română, unde 50.53% dintre elevi au obținut anul trecut note peste 5. La limba maternă, din cei 1.327 elevi înscriși, 965 au obținut peste nota 5, rata de promovare fiind de 79,62% – cea mai mare dintre toate probele Evaluării, și similară cu cea din 2021, iar 4 elevi au obținut note de 10.
La Matematică, 55.22% dintre elevii claselor a VIII-a au obținut notă de trecere, fiind înregistrată și o notă de 10.
(Ioana Ardeleanu)