Ştiri locale

Aproape 1.250 de elevi covăsneni încep simularea examenului de Bacalaureat

După elevii claselor a VIII-a, săptămâna aceasta a venit rândul elevilor din clasele terminale să susțină simularea examenului de Bacalaureat, în județul Covasna fiind înscriși în acest an școlar 1248 de elevi de clasele a XII-a și a XIII-a, potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

Dintre aceștia, 1.133 de elevi urmează învățământul de zi iar 115 sunt înscriși la seral, majoritatea – 803 elevi – fiind la secția maghiară.

Publicitate

Conducerea IȘJ Covasna a transmis că simularea se va desfășura în toate cele 17 licee din județ, elevii urmând să susțină probele scrise în unitățile de învățământ din care fac parte.

Prima probă, cea scrisă la Limba și literatura română are loc luni, 27 martie, fiind urmară de proba obligatorie a profilului, care va avea loc marți, de cea la alegere a profilului și specializării (miercuri), respectiv de proba scrisă la Limba și literatura maternă (joi). Rezultatele le vor fi comunicate elevilor în data de 6 aprilie.

„Probele scrise încep la ora 9:00. Accesul elevilor în sala de clasă este permis până la ora 8:30. Elevii au la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele, din momentul în care acestea au fost distribuite candidaților. Rezultatele elevilor nu sunt afișate și nu sunt făcute publice. Acestea vor fi comunicate elevilor și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/ tutorelui, notele obținute la simularea națională pot fi trecute în catalog”, a transmis conducerea IȘJ Covasna.

Conform datelor instituției, anul trecut elevii covăsneni au obținut rezultate mai bune la simularea examenelor de Bacalaureat decât în anii anteriori, procentul general de promovare în județul Covasna fiind de 44,96%, față de 38,45% în 2021.

Din totalul celor 1.205 de elevi înscriși anul trecut, s-au prezentat la simulare 983, iar dintre aceștia doar 442 au obținut cel puțin media 6 necesară promovării.

Pe filiere, cele mai slabe rezultate au fost la filiera tehnologică, unde doar 3 din totalul celor 171 elevi prezenți (1,75%) au obținut medie de trecere, iar la filiera vocațională au promovat 48 din cei 157 de elevi prezenți (30,57%).

Cea mai mare rată de promovare a fost înregistrată la filiera teoretică, unde 391 din cei 655 elevi prezenți  (59,69%) au fost declarați „reușit”.

Pe probe, din totalul celor 1.031 de elevi covăsneni prezenți la Limba română, 562 au obținut notă de trecere (54,51%), iar la Limba maternă, din cei 719 elevi prezenți, 640 au reușit (89,01% – cea mai mare rată de promovare din totalul probelor).

La Matematică / Istorie, din totalul celor 1.023 de elevi prezenți, 712 au obținut notă de trecere (69,60%), iar la proba la alegere a profilului, din cei 1.021 de elevi prezenți, 828 au obținut notă de trecere (81,10%).

În cei 4 ani anteriori pandemiei Covid-19, rata de promovare la nivelul județului Covasna a fost în continuă creștere, potrivit statisticii IȘJ Covasna. Astfel, cu excepția anului 2020 când simularea examenului de Bacalaureat nu a avut loc, în 2016 rata de promovare a fost de 37.8%; în 2017 a fost de 37.66%; în 2018 de 41.15%, iar în anul următor a urcat până la 42.94%.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio