Aproape 1.000 de închirieri de biciclete în primele 10 zile de la lansarea Sepsi Bike
Sistemul de închiriere a bicicletelor se bucură de succes la Sfântu Gheorghe, în doar 10 zile de la lansarea sistemului Sepsi Bike, bicicletele fiind închiriate de aproape 1.000 de ori, potrivit reprezentanților Primăriei. Totodată, pe platforma sepsibike.ro au fost înregistrate 1.600 de conturi de utilizator, dintre care 500 sunt clienți activi. Până în prezent, ziua cu cele mai multe închirieri a fost 18 august, când sistemul de bike sharing a fost utilizat de 134 de ori.
Sepsi Bike a fost lansat pe 10 august, sistemul făcând parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă prin care autoritățile locale și-au propus să încurajeze utilizarea mijloacelor de transport alternative, respectiv să reducă nivelul de poluare.
La Sfântu Gheorghe, locuitorii și turiștii pot închiria biciclete din 16 stații automate, amplasate în zonele aglomerate din oraş, unde sunt disponibile, deocamdată, 100 din cele 230 de biciclete achiziţionate.
Pentru a închiria o bicicletă, este necesară crearea unui cont de utilizator pe sepsibike.ro, și încărcarea unei poze a cărții de identitate, respectiv a unui acord parental (disponibil AICI) în cazul minorilor cu vârste între 14 şi 18 ani.
De asemenea, utilizatorii trebuie să instaleze aplicaţia GloBikes (disponibilă în Play Store şi App Store) şi să se conecteze cu acelaşi cont de pe sepsibike.ro.
Bicicletele pot fi utilizate gratuit în primele 30 de minute, indiferent de numărul de utilizări zilnice, însă doar pe raza municipiului Sfântu Gheorghe (inclusiv Chilieni, Coşeni, Câmpul Frumos), cu respectarea prevederilor Codului rutier.
(Ioana Ardeleanu)