Ştiri locale

APM Covasna explică de unde provenea mirosul neplăcut din Sfântu Gheorghe

Mirosul neplăcut care a putut fi simţit în ultimele săptămâni în Sfântu Gheorghe provine de la gunoiul de grajd împrăştiat pe câmp, pe post de îngrăşământ natural, iar operaţiunea s-a derulat cu aprobarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Covasna.

Şeful instituţiei, Gheorghe Neagu, a explicat că a fost notificat de către administratorul unei societăţi agricole că până la finalul lunii august va împrăştia îngrăşământ natural la Câmpul Frumos, însă afirmă că lucrările au fost grăbite la solicitarea APM Covasna, tocmai pentru ca disconfortul olfactiv să fie cât mai redus.

Publicitate

„Am fost notificaţi de o societate agricolă că în perioada 10-30 august se va împrăştia la Câmpul Frumos gunoi de grajd, pentru că se fac arăturile pentru a se cultiva rapiţă, am şi dat anunţ în ziar. Într-adevăr, s-a simţit miros în oraş, am discutat cu persoanele respective, au grăbit procesul de arat şi de împrăştiere în sol a deşeurilor, iar acum nu mai miroase”, a explicat Gheorghe Neagu.

Potrivit acestuia, astfel de lucrări au loc în fiecare an, primăvara şi toamna, dar calitatea aerului nu este afectată.

„Vom mai avea, poate, la primăvară o perioadă aşa, în fiecare an sunt 2-3 zile aşa, dar asta nu înseamnă că influenţează calitatea aerului. Am avut ghinionul să fie curenţii de aer dinspre Câmpul Frumos către Sfântu Gheorghe şi să aducă acel miros care la ora actuală nu se mai simte”, a mai spus şeful APM Covasna.

În urmă cu 2 ani, conducerea Direcţiei Agricole judeţene a explicat că la Câmpul Frumos astfel de lucrări se fac de pe o platformă de gunoi autorizată şi conform unui plan de management autorizat.

Rampa ecologică a fost realizată în urmă cu mai bine de 3 ani printr-o investiţie privată şi se încadrează în normele europene.

În ceea ce priveşte mirosul neplăcut de cauciuc ars, de care se plâng locuitorii din cartierul Simeria, care spun că locuitorii din zona Őrkő ard anvelope şi alte materiale, şeful APM Covasna spune că responsabilitatea este a Primăriei Sfântu Gheorghe, respectiv a Poliţiei Locale, cu toate acestea, fenomenul „nu este îngrijorător”, întrucât „acele aprinderi de anvelope sunt spontane”.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio