Ştiri locale

Apel caritabil pentru primul leagăn destinat copiilor cu dizabilități din Sfântu Gheorghe

Și copiii cu dizabilități motorii au dreptul la aceleași mici bucurii ca restul copiilor. Dacă mulți visează să poată alerga, să joace fotbal, sau să practice diferite sporturi, unii își doresc să poată face lucruri simple, cum ar fi să se dea într-un leagăn.

Fundația Creștină „Diankonia” din Sfântu Gheorghe intenționează să achiziționeze un leagăn special destinat lor, sens în care, împreună cu Asociația Free Adventurer Bikers, au lansat un apel caritabil pentru strângerea sumei necesare, în cadrul acțiunii „Cea mai frumoasă zi”, care va avea loc duminica aceasta.

Din păcate, astfel de leagăne sunt o raritate în România, doar câteva putând fi găsite în localități ca Oradea sau Cluj.

„În tot Clujul sunt două, și este un oraș de 10 ori mai mare decât Sfântu Gheorghe, la Oradea este unul singur (…) Fiecare a fost achiziționat și dat în folosință cu sprijin venit prin strângeri de fonduri, din păcate nu primăriile au fost cele care au inițiat. Noi ne-am gândit ce am putea să facem pentru copiii cu dizabilități, și stând de vorbă, și având și acțiunea cu motocicliștii de la Free Adventurer Bikers – Cea mai frumoasă zi, am spus că este o ocazie să strângem suma necesară. Și această acțiune prin care sunt plimbați cu motocicleta este puțin extravagantă, la fel ca un leagăn, foarte mulți consideră din asta ceva extravagant, dar nu este. Este o bucurie simplă pentru un copil”, ne-a spus directorul Fundației Creștine „Diakonia”, preotul reformat Makkai Péter.  

Un astfel de leagăn costă aproximativ 16.000 de lei, iar dacă va putea fi achiziționat, ar urma  să fie amplasat într-unul dintre locurile de joacă din Sfântu Gheorghe.

„Am vorbit cu domnul primar, care ne-a spus că va putea fi amplasat oriunde considerăm că ar fi cel mai bine, deci dânsul a fost foarte deschis și ne și sprijină acțiunea (…) Ar fi foarte bine să putem strânge bani măcar pentru un astfel de leagăn. Dacă putem să strângem 16.000 de lei vom fi foarte fericiți, înseamnă că am reușit să facem ceva frumos. Pe de-o parte sunt foarte optimist, pe de altă parte sunt rezervat, dar vom vedea”, a mai spus preotul reformat Makkai Péter.  

Donațiile pot fi făcute în contul Asociația „Free Adventure Bikers”: IBAN: RO64 RNCB 0124 1586 5941 0001; CUI: 39055710, cu mențiunea „leagăn scaun rulant pentru Sfântu Gheorghe”.

Duminică, aproximativ 20 de tineri cu dizabilităţi vor avea ocazia să fie plimbați cu motociclete și ATV-uri în cadrul celei de a 7-a ediții a evenimentului „Cea mai frumoasă zi”, organizat de Fundaţia Creştină „Diakonia” din Sfântu Gheorghe și Asociația „Free Adventurer Bikers”.

Pornirea se va face din faţa Casei Írisz Sfântu Gheorghe, iar coloana va parcurge un traseu de aproape 20 de kilometri până în localitatea Ariuşd, unde va avea loc o slujbă religioasă. Înainte de întoarcerea în oraș participanții vor servi câte o porție de tocană la ceaun.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio