Ştiri locale

Apel al Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe: Mână de la mână pentru șansa la o nouă viață

Câteva persoane fără adăpost, aflate de mai mult timp în evidența Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, au șansa să înceapă o nouă viață, de la zero am putea spune. Însă pentru asta mai este nevoie de un mic ajutor din partea comunității.

Două apartamente sociale aflate pe strada Lunca Oltului și o garsonieră aflată în strada Vasile Goldiș sunt pregătite să-și primească noii proprietari, însă bucătăriile acestora sunt nemobilate, astfel că reprezentanții organizației au făcut un apel prin care îi roagă pe cei care au această posibilitate să doneze mobilă de bucătărie, frigider, aragaz sau butelii.

„Vor putea locui trei persoane, deci fiecare cu apartamentul lui, sunt garsoniere. Mobilă avem, deci paturi, canapea și astfel de lucruri am și dus deja în apartamente. Nu avem frigider, aragaz, și butelie. Un aragaz am mai primit dar butelie nu am reușit să găsim (…) Din când în când am mai primit donații, le-am depozitat și astfel i-am putut ajuta pe beneficiarii care au fost înainte, cu aragaz, cu un frigider, dar acum nu pentru toată lumea am reușit să avem toate cele necesare, și de aceea am solicitat sprijin”, ne-a explicat coordonatorul voluntarilor Serviciului de Ajutor Maltez, Székely Róbert.  

Potrivit acestuia, în prezent alți doi beneficiari și-au expirimat dorința de a ieși din sistemul de ajutorare a persoanelor fără adăpost, și de a începe o viață nouă, dar pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie să se poată întreține singuri, ceea ce implică să aibă un venit minim.

„Persoanele sunt în evidența noastră, deja sunt beneficiarii noștri de luni sau ani de zile. În prima fază, vedem ce posibilități avem pentru cei care doresc să se mute, pentru că pentru a acoperi cheltuielile pe care le vor avea lunar trebuie să aibă un venit. Deci trebuie să vedem dacă au sau nu aceste venituri, dacă pot să lucreze, dacă putem să îi ajutăm să aibă o pensie, un ajutor social, și să găsim posibilități ca să poată plăti întreținerea. În primul rând trebuie să își dorească să înceapă o viață normală și apoi să vedem dacă pot trăi singuri. Noi îi ajutăm, mergem săptămânal cel puțin, discutăm cu ei, vedem ce fac, cum se descurcă singuri, avem grijă ca întreținerea să fie plătită, să nu rămână cu datorii adunate”, a mai spus Székely Róbert.

Reprezentantul organizației spune că cei care decid să-și reia viețile în propriile mâini sunt ajutați cel puțin cu o lună sau două înainte de a se muta în noile locuințe, astfel încât să aibă o anumită sumă pusă deoparte.

Cei care doresc și pot sprijini Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe cu donații pot lua legătura cu reprezentanții organizației la numărul de telefon: 0735 226 690.    

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio