Meteo

ANM: Urmează două zile cu precipitații în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea devine instabilă, cu precipitații în cea mai mare parte a țării. Temperaturile vor scădea, astfel că maximele nu vor mai trece de 5 grade Celsius.

De miercuri de la ora 18:00 până vineri dimineață la ora 08:00 este în vigoare o informare meteo de ploi, ninsori și vânt valabilă pentru toată țara. La munte va ninge, iar în sud ploile se vor transforma joi în ninsori, spune Oana Păduraru, meteorolog ANM.

Publicitate

„În zona montană și în Moldova vor predomina ninsorile iar în restul țării vor fi precipitații mixte, importante cantitativ în regiunile sudice unde se vor depăși 10…15 l/mp și izolat chiar 20 l/mp. În același timp, ne așteptăm să fie condiții de producere a poleiului în zonele în care precipitațiile vor mai fi încă lichide. Vor fi ninsori și în partea de sud a țării. Chiar în această noapte ploile vor avea tendința să se transforme în lapoviță și ninsoare”, explică meteorologul ANM.

Temperaturile vor scădea în toată țara

Maximele termice vor scădea pe parcursul următoarelor zile, mai spun meteorologii. Acestea vor fi chiar și negative, între -3 și 5 grade Celsius. Minimele termice vor fi preponderent negative în aproape toate zonele țării și se vor încadra între -5 și 0 grade Celsius, mai spune Oana Păduraru, meteorolog ANM.

Publicitate
banner we radio