ANAF publică luni, în premieră, lista românilor cu datorii de peste 1.500 de lei
Luni va fi publicată lista cu toate persoanele fizice cu datorii de peste 1.500 de lei. Anunţul a fost făcut de şeful ANAF, Dragoş Doroş. Sunt aproximativ 180.000 de persoane în această situaţie. Lista vine cu o întârziere de aproape două săptămâni, pentru că, înainte de publicare, oamenii au început să-şi plătească restanţele.
Până acum, ANAF a publicat trei liste cu firmele şi instituţiile care au datorii la stat. Contribuabilii mari şi mijlocii au strâns 6,4 miliarde de lei, iar cei mici – peste 77 de miliarde de lei. Urmează şi ultima lista, cea cu persoanele fizice, una care nu a mai fost publicată până acum.
Dragoş Doroş, preşedintele ANAF: „În momentul ăsta mai avem de publicat persoanele fizice, care sunt între 180.000 şi 200.000”.
Autoritatea fiscală spune că toţi cei care au datorii la Fisc au primit înştiinţări. Abia pe ultima sută de metri unii şi-ai achitat restanţele.
Dragoş Doroş, preşedintele ANAF: „Nu vreau să vă ascund că această listă este o constrângere benefică şi pentru ANAF şi pentru contribuabili. În aceeaşi măsură, un număr mare de contribuabili, ştiind că se apropie acest moment, au venit la ghişeele ANAF”.
Dacă vreţi să vedeţi listele datornicilor la ANAF, trebuie să intraţi pe site-ul data.gov.ro, la \”Seturi de Date\”, iar mai apoi la capitolul \”Datoriile către bugetul de stat\”. De luni, 16 mai, vor apărea aici toţi cei care datorează Fiscului peste 1.500 de lei.
Rămâne de văzut şi câţi bani vor fi recuperaţi de ANAF după publicarea listei ruşinii. Şi asta pentru că, la categoria micilor contribuabili, în care au fost incluse şi companii aflate în insolvenţă, 62 din cele 77 de miliarde de lei nu mai pot fi recuperate! Adică peste 80 la sută din sumă.