ANAF creşte plafonul la \”lista ruşinii\”. Cum aflaţi dacă aveţi datorii la stat
ANAF măreşte cuantumul minim al datoriilor la buget care vor fi publicate pe site-ul instituţiei în data de 30 aprilie 2016 astfel:
•100.000 de lei în cazul marilor contribuabili
•50.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii
•10.000 de lei în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care au obligaţii fiscale restante aferente activităţilor economice desfăşurate independent sau profesiilor libere
•1.500 de lei, în cazul persoanelor fizice, altele decât cele din categoria anterioară.
În perioada imediat următoare, contribuabilii ale căror restanţe fiscale înregistrate trebuie publicate vor primi notificări conţinând cuantumul datoriilor, pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificării situaţiei fiscale.
ANAF poate comunica deciziile de impunere, somațiile sau notificările prin trei modalități: scrisoare recomandată cu confirmare de primire, electronic, dar numai la cererea contribuabilului, şi anunţ la mica publicitate.