Ştiri locale

Amenzi în valoare de 67.000 de lei aplicate de Garda de Mediu Covasna

Garda de Mediu Covasna a aplicat în ultimele trei luni amenzi în valoare totală de 67.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei de mediu.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, în perioada 1 aprilie – 30 iunie angajaţii Gărzii de Mediu au efectuat 142 de inspecţii, iar printre neregulile constate s-au numărat transportul materialului lemnos peste apele curgătoare, depozitarea materialului lemnos în albiile pâraielor, depozitarea de deşeuri pe malurile acestora, eliminarea prin ardere a deşeurilor rezultate din gospodăria proprie, nerealizarea la termen a măsurilor impuse la controalele anterioare, lipsa specializării în domeniul gestionării deşeurilor şi lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor.

Publicitate

„Au fost aplicate 25 amenzi contravenţionale în valoare totală de 67.000 lei. Cea mai mare sancţiune aplicată de comisari a fost în valoare de 10.000 lei, dată unei persoane fizice pentru lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului. Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar şi a măsurilor impuse cu ocazia verificărilor reclamaţiilor, respectiv măsurile impuse în situaţiile de poluări accidentale”, se arată în comunicatul de presă.

În perioada menţionată, Garda de Mediu a verificat 13 reclamaţii primite din partea unor persoane, majoritatea vizând nerespectarea prevederilor legislaţiei de mediu în vigoare, respectiv deversări de ape uzate menajere, poluarea unui pârâu, deversarea pe sol a dejecţiilor animaliere, eliminarea deşeurilor prin ardere, depozitarea deşeurilor pe malul pârâului, deversarea apelor reziduale în şanţurile de colectare a apei pluviale, abandonarea deşeurilor pe sol, distrugerea păşunilor prin depozitarea masei lemnoase.

Comisarul şef Lucian Florin Cândea precizează că în ultimele trei luni s-a înregistrat un singur eveniment cu risc pentru mediu, respectiv un accident în care o fost implicată o autospecială care transporta substanţe periculoase.

„În urma accidentului s-au scurs, pe lângă capacele de închidere a ambalajelor din plastic, cantităţi mici de acid sulfuric, hipoclorit de sodiu, aceste scurgeri de substanţe periculoase afectând solul pe o suprafaţă de cca. 6 mp şi cca. 10 cm adâncime. În urma intervenţiei organelor abilitate au fost descărcate substanţele periculoase de pe autospeciala răsturnată şi zona a fost delimitată pentru protecţie cu un şanţ în formă de semicerc. Cantitatea de sol afectată a fost dislocată, încărcată în container, transportată şi predată la o unitate autorizată pe linie de protecţia mediului, pentru a fi decontaminată”, se precizează în comunicat.

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio