Ştiri locale

Amenzi de peste 60.000 de lei date de Garda de Mediu Covasna în prima lună a anului

Comisarii Gărzii de Mediu Covasna au aplicat, în prima lună a acestui an, amenzi totale în valoare de 63.000 lei, în urma neregulilor pe care le-au constatat în timpul controalelor derulate.

Potrivit unui comunicat al instituției, în perioada  01 – 31 ianuarie, au fost realizate 12 inspecții, dintre care câte două în urma unor sesizări sau ca urmare a autosesizării comisarilor de Mediu, o inspecție în colaborare cu alte autorități, 6 dispuse de Comisariatul General, respectiv una pentru verificarea modului de respectare a condițiilor impuse în actele de reglementare.

Publicitate

Principalele nereguli depistate au fost cele legate de lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, nedepunerea declarației la fondul pentru mediu, abandonarea sau eliminarea deșeurilor prin ardere, respectiv lipsa evidenței gestiunii deșeurilor.

„Inspecțiile realizate au avut ca prioritate verificarea sesizărilor, a respectării condițiilor impuse în actele de reglementare, a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar și a măsurilor impuse cu ocazia verificărilor reclamațiilor. Ca urmare a acțiunilor de inspecție neplanificate realizate, au fost aplicate 7 sancțiuni principale, din care două avertismente şi 5 amenzi contravenționale, în valoare totală de 63.000 lei. Totodată, a fost suspendată activitatea unei societăți”, se arată într-un comunicat al instituției.

Anul trecut, comisarii de Mediu au aplicat amenzi în valoare totală de aproape 960.000 lei, în urma neregulilor constatate, și au dispus suspendarea în cazul a 8 societăți.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio