Ştiri

Alertă ANM de ploi şi intensificări ale vântului începând din această după-amiază!

Meteorologii au emis o informare de intensificări de vânt şi ploi moderate cantitativ, valabilă pentru majoritatea regiunilor ţării, începând de luni după-amiază, de la ora 17.00, până marţi, la ora 21.00, informează Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În intervalul menţionat, temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală de 45…50 km/h, iar în Banat, Dobrogea şi la munte, pe arii restrânse, de peste 55…60 km/h.

Publicitate

În noaptea de luni spre marţi şi pe parcursul zilei de marţi, în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei, la deal şi la munte, vor fi şi intervale de timp cu averse, descărcări electrice şi posibil grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 25…30 l/mp.

(Mediafax)

Publicitate
banner we radio