Ştiri locale

Acum şi în Covasna! Aplicaţie mobilă pentru programări şi facilităţi la donarea de sânge

Donatorii de sânge se pot programa acum la Centrul de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe şi prin intermediul aplicaţiei mobile BlooDoChallenge, care poate fi descărcată gratuit de pe Google Play sau din App Store (click AICI pentru Play Store).

Aplicaţia este disponibilă în limbile română şi maghiară, şi simplifică mult procesul de programare. Mai mult, fiecare donator de sânge sau trombocite va primi puncte, care vor putea fi utilizate ulterior pentru a beneficia de diferite gratuităţi oferite de partenerii Centrului de Transfuzii Sanguine.

Publicitate

„Avem o săptămână de când am început. Vom intra în contact cu diverși parteneri, cum ar fi Szimpla, pentru că de obicei mergeam la donare la ei şi au fost deschiși, au spus că ne vor ajuta. Pentru fiecare donare se vor acorda puncte care se vor aduna, iar în contul acelui număr de puncte donatorii vor putea primi o cafea sau o băutură caldă la locația respectivă. Se vor putea acorda și reduceri, de exemplu pentru un concert, pentru intrarea la un eveniment cultural organizat la Szimpla, vom vedea care sunt ofertele. Vor mai fi şi cei de la Bertis implicaţi, dar așteptăm să vedem ce ne oferă partenerii pentru că în alte județe s-a oferit, de exemplu, intrare liberă la Grădina Botanică, sau 15% reducere pentru ceva anume, 15 lei reducere la o comandă de pe FoodPanda”, ne-a explicat asistenta-șefă a Centrului de Transfuzii Sanguine, Mihaela Demeter.

Odată înregistraţi, donatorii se pot programa direct din aplicaţie, vor primi notificări despre perioada în care pot face următoarea donare, îşi vor putea accesa istoricul donărilor, vor primi informații despre actul de donare dar şi notificări privind campaniile derulate de Centrul de Transfuzii.

Astfel, în cazul în care Centrul de Transfuzii are nevoie urgentă de sânge dintr-o anumită grupă sanguină, donatorii vor fi informaţi şi se vor putea programa cât mai curând la donare.

„Noi avem diverse situații medicale venite dinspre spital, pe care ne era greu să le anunțăm, şi de multe ori îi sunam efectiv pe donatorii care vin tot timpul și care au o anumită grupă de sânge. Acum, odată instalată aplicația, ai deschidere pentru diverse campanii. De exemplu, dacă noi avem nevoie de AB IV care este o grupă mai rară, 1% din populația județului are grupa aceasta, va apărea notificarea și în aplicație. Pe noi ne ajută foarte mult formatul acesta”, a mai spus reprezentanta Centrului de Transfuzii Sanguine.

Potrivit acesteia, aplicaţia, care a fost dezvoltată de un grup de tineri din Oradea, câştigători ai unei competiții naționale, se bucură de real succes, fiind descărcată de majoritatea donatorilor din judeţul Covasna.

În prezent, la Centrul de Transfuzie din Sfântu Gheorghe se prezintă zilnic circa 10-15 persoane, însă numărul donatorilor este în uşoară scădere în timpul verii.

Persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care au o greutate minimă de 55 kg şi o stare bună de sănătate, respectiv care nu au boli cronice și nu au luat medicamente în ultimele două săptămâni, se pot prezenta în zilele lucrătoare, între orele 08:00 – 12:00, la Centrul din Sfântu Gheorghe, strada Banki Donath nr. 15.

Cu 48 de ore înainte de a dona sânge participanților le este interzis să consume alcool, iar fumatul este interzis cu două ore înainte și după donare. De asemenea, în seara şi dimineaţa dinaintea donării, aceştia trebuie să mănânce bine (fără grăsimi) şi se hidrateze (apă, ceai, cafea, lapte).

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio