Acţiune de plantare a puieţilor forestieri pe 2 aprilie la km.4 spre Vâlcele
Sâmbătă, 2 aprilie, va avea loc o acţiune de plantare a puieţilor forestieri în zona de la km. 4 dinspre Sfântu Gheorghe spre Vâlcele. Acţiunea este iniţiată de către Mihai Eminescu Trust în parteneriat cu Composesoratul Simeria, Asociaţia Pro Silvicultura, Asociaţia tinerilor din judeţul Covasna pe un teren afectat de calamităţi (rupturi de zăpadă, chiciură) şi care în urma acestora a fost despădurit. Acţiunea este menită să atragă cât mai mulţi susţinători ai gospodăriei durabile şi sustenabile a pădurilor. Din acest motiv pe lângă plantarea puieţilor voluntarii participanţi vor avea posibilitatea să cunoască noţiuni de management forestier, ecologie forestieră, gospodărire durabilă şi aşa mai departe.
Organizatorii doresc să ofere celor interesaţi o oportunitate de a cunoaşte domeniul forestier şi implicit şi funcţionarea pădurilor ca ecosisteme terestre complexe, serviciile climatice aduse omenirii etc.
Pe parcela de împădurire vor fi prezenţi specialişti din domeniul forestier, ecologie forestieră, biologie, gospodărire durabilă a resurselor naturale etc. Specialiştii vin cu programe de educaţie în întâmpinarea curiozităţii societăţii civile şi a voluntarilor participanţi despre controversatul subiect al domeniului forestier (defrişări vs. gospodărire). Acţiunea se numeşte: Ziua pădurii Szemerja Görgő.
Proiectul este finanţat parţial de Mihai Eminescu Trust Sighişoara din programul Plant for the Future with ACCOR (Plant for the planet, Planet 21).