Ştiri locale

Acțiune a polițiștilor covăsneni în domeniul silvic

Miercuri, 18 decembrie a.c., polițiștii de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol al Serviciului Ordine Publică au organizat și desfășurat o acțiune prin care au urmărit prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația în vigoare din domeniul silvic. Activitățile s-au desfășurat în orașul Covasna, dar și în comunele Comandău, Zagon, Zăbala și Brateș.

Astfel, polițiștii au constatat și sancționat patru fapte de natură contravențională, valoarea amenzilor aplicate fiind de 7.000 de lei. Concret, în urma verificărilor de specialitate efectuate de polițiști a reieșit că doi operatori economici cu obiect de activitate în domeniul silvic, au efectuat mai multe operațiuni de transport material lemnos, iar cu ocazia emiterii mai multor avize de însoțire în format electronic, au efectuat fotografii pentru cantitățile transportate din care nu se putea distinge întreaga încărcătură și/sau numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, fapte ce contravin normelor silvice în vigoare.

Polițiștii vor continua să acționeze pentru protejarea fondului forestier și pentru depistarea și sancționarea celor care comit abateri în domeniu.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio