
Accident pe strada Lunca Oltului din Sfântu Gheorghe
Un accident rutier în care au fost implicate două maşini s-a petrecut miercuri după-masă pe strada Lunca Oltului din Sfântu Gheorghe.
Din primele informaţii primite de la IPJ Covasna, se pare că de vină pentru producerea accidentului ar fi unul dintre şoferi care nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu un taxi.
„Este vorba despre o coliziune dintre două autoturisme. Din informaţiile pe care le avem la acest moment, cea mai probabilă cauză ar fi neacordarea de prioritate. Colegii sunt la faţa locului, se circulă dirijat, în jurul zonei în care s-a produs accidentul”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.