
Accident mortal la Poian din cauza vitezei excesive
Joi, 14 iunie, în jurul orei 13:30, I.P.J. Covasna a fost sesizat prin numărul de urgenţe 112 despre producerea unui accident rutier în zona comunei Poian.
În urma verificărilor efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului, s-a stabilit că în accident a fost implicat un şofer în vârstă de 32 de ani, care se deplasa pe direcția de mers Poian către Sânzieni, iar când a ajuns într-o curbă la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum umed, a intrat în derapaj, după care a trecut pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului a rezultat rănirea celor doi şoferi, care au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Mun. Tg. Secuiesc, unde tânărul în vârstă de 32 de ani a fost declarat decedat, iar celălalt conducător auto a fost diagnosticat cu răni ușoare, rămânând sub supraveghere medicală.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri de la Poliţia Mun. Tg.Secuiesc, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă.
(IPJ Covasna)