
O tânără din Covasna, vinovată pentru tragedia de sâmbătă de la Hărman, în care patru oameni au murit
UPDATE! Fetiţa rănită grav în accidentul de la Hărman are nevoie de sânge! Detalii despre donare AICI
________________
Reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Ionuț Marin, a oferit sâmbătă seară informații cu privire la accidentul petrecut pe DN 11 Brașov – Hărman, care s-a soldat cu moartea a patru persoane.

Potrivit acestuia, o șoferiță în vârstă de 25 de ani a provocat tragedia.
„Doamna de 25 ani din Covasna nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de pe banda 1 pe banda 2 și, pe fondul unei distanțe necorespunzătoare, la încadrarea pe banda 2 a acroșat spatele unui autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 ani din Harghita. Conducătoarea auto a ieșit în afara părții carosabile în stânga, iar conducătorul auto din Harghita a pătruns pe contrasens, izbindu-se violent cu un autoturism condus de un bărbat de 60 ani din Brașov. De asemenea, un alt conducător auto în vârstă de 48 ani din Bacău a fost surprins de impact și în încercarea de a evita coliziunea a virat dreapta, a acroșat spatele autovehiculului din Brașov, întrucât circula în spatele său, și a ieșit în afara părții carosabile”, a explicat reprezentantul IPJ Brașov.
Bilanțul tragic al evenimentului a însemnat patru persoane decedate – conducătorul auto din Harghita (ofițer la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni), fiica sa de trei ani aflată pe bancheta din spate, conducătorul auto din Brașov și soția acestuia de 69 de ani pasageră în dreapta față, alte două persoane rănite grav – soția șoferului harghitean, de 30 de ani și o altă fiică a lor, de 4 ani, precum și rănirea ușoară a șoferiței care a provocat accidentul și a prietenei sale de 24 de ani, aflată cu ea în mașină.
Victimele supraviețuitoare au fost transportate la Spitalul Clinic Județean Brașov și la Spitalul Clinic de Copii Brașov. Cercetările în caz continuă în cadrul unui dosar penal supravegheat de un procuror de caz.
Din câte se pare, fetița în vârstă de 4 ani ar avea nevoie urgentă de sânge.