Info Trafic, Ştiri locale

Accident grav pe DN 11 în județul Covasna! O femeie și un copil de 3 ani au ajuns la spital

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Covasna intervin la un accident rutier, care s-a produs in jurul orei 11:00, pe DN 11, în zona localității Oituz. În eveniment au fost implicate 3 vehicule, dintre care unul care tracta o remorca, în care se aflau 13 persoane.

Din primele date a rezultat că un bărbat, de 35 de ani, care conducea un autoturism pe DN 11, dinspre Onești spre Târgu Secuiesc, la kilometrul 76 + 680m., într-o curbă la stânga, a pătruns pe sensul opus unde a acroșat un vehicul care circula în direcția Onești. În urma coliziunii, autoturismul care a pătruns pe contrasens a fost proiectat într-un microbuz, care tracta o remorca și circula în același sens cu auto acroșat inițial.

În urma accidentului, toți cei 13 ocupanți ai vehiculelor implicate în coliziune au fost evaluați medical, iar un adult si un minor au necesitat transportul la spital în vederea continuării investigațiilor de specialitate.

Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au infirmat prezența alcoolului în aerul expirat.

Pe parcursul efectuării cercetării la fața locului traficul pe DN 11 a fost restricționat, în acest moment fiind reluat alternativ, pe un sens.

Polițiștii vor întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ISU Covasna informează: În jurul orei 11:00, am fost solicitați să intervenim în urma unui accident rutier în care au fost implicate douǎ autoturisme şi un microbuz, pe DN 11, în zona localității Oituz. La locul intervenției, au fost alocate: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, douǎ autospeciale de transport personal și victime multiple, trei ambulanțe SMURD B2 şi o ambulanță SAJ. De asemenea, datorită numărului ridicat de persoane implicate începând cu ora 10:55 s-a activat planul roșu de intervenție. În accidentul rutier, au fost implicate 13 persoane, printre care doi minori în vârstă de 3, respectiv 8 ani, acestea au fost evaluate medical la fața locului, iar o persoanǎ adultă de sex feminin şi un minor în vârstă de 3 ani au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare de către echipajul SMURD din cadrul punctului de lucru Brețcu. Începând cu ora 11:47 s-a dezactivat planul roșu de intervenție.

Publicitate
banner we radio