Info Trafic, Ştiri locale

Accident grav cu 4 răniţi la Coşeni, duminică dimineaţă

Patru persoane, printre care şi un copil, au fost rănite într-un accident rutier petrecut duminică pe DN 12, în apropierea localităţii Coşeni, pe fondul neadaptării vitezei de condiţiile de drum.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, în accident au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară înmatriculate în judeţul Covasna, iar din cercetări a reieşit că şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 41 de ani, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a derapat şi a pătruns pe contrasens, lovind autoturismul care circula regulamentar.

Publicitate

În urma impactului conducătorul autoturismului a fost rănit grav, iar alte trei persoane, respectiv două femei aflate în autoturism şi un copil de 10 ani, aflat în autoutilitară, au fost rănite uşor.

Pentru salvarea victimelor au intervenit două echipaje de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Sfântu Gheorghe, precum şi trei ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Covasna.

„Forţele participante au intervenit pentru acordarea primului ajutor victimelor, executarea manevrelor de descarcerare a conducătorului autoturismului şi deconectarea bornelor bateriilor celor două autovehicule. Şoferul autoturismului, în vârstă de 51 de ani, a fost descarcerat de către pompieri şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Sfântu Gheorghe, alături de ceilalţi doi ocupanţi din autoturism şi copilul aflat în autoutilitară”, se menţionează într-un comunicat de presă.

(Agerpres)

Foto: ISU Covasna

\"accident-coseni-1\"

Publicitate
Publicitate
banner we radio