Ştiri

Accesul la Lacul Sfânta Ana, interzis cu bagaje, pentru descurajarea celor care fac picnic în pădure. Urșii sunt atrași de resturile de mâncare

Accesul turiştilor cu bagaje a fost interzis la Lacul Sfânta Ana, pentru descurajarea celor care fac picnic în pădure şi lasă în urmă resturi de mâncare, în acest fel atrăgând urşii în zonă şi punând în pericol vizitatorii, anunță Agerpres.

Decizia vine după ce, sâmbătă, un grup de turişti a lăsat lângă un copac mai multe bucăţi de pepene, care au atras imediat o ursoaică şi puiul ei. Animalele au fost îndepărtate în ultimul moment de cei care administrează aria naturală, înainte să reprezinte un pericol pentru vizitatori.

Directorul Asociaţiei Pro Sfânta Ana, Dósa Elek Levente, a declarat că bucăţile de pepene au fost lăsate acolo cu bună-ştiinţă, nu din neglijenţă, şi a atras din nou atenţia asupra acestui comportament.

„Ştim foarte bine că hrănirea urşilor reprezintă o problemă imensă atât pentru urs, cât şi pentru siguranţa omului şi pentru a evita aceste două situaţii, deci să avem urs care se habituează, care se hrăneşte şi începe să caute mâncare de origine umană şi pentru a proteja vizitatorii de la Sfânta Ana, am luat decizia ca să nu mai permitem nici măcar situaţiile acestea de a se duce cu bagaje mari în apropierea lacului. Deci, avem o zonă desemnată pentru picnic unde se permite şi aprinderea focului, dacă e nevoie. Jos, la lac, dacă ai venit cu un sandviş, dacă serveşti un kurtoskalak nu-i o problemă, dar să vii cu bagaje, să te întinzi la picnic, să stai acolo cu orele… Există riscul, una la mână, dacă respectivii sunt inconştienţi, vor pune mâncare pentru urs, din milă sau din alte motive, ca să facă o fotografie senzaţională, există posibilitatea să se expună riscului şi după aceea să expună mii de vizitatori la acelaşi risc. Deci sunt foarte supărat, în esenţă consider că este tentativă de omor, din inconştienţă”, a afirmat Dósa Elek Levente.

El a precizat că nu va fi verificat fiecare turist care poartă un rucsac, ci doar cei cu bagaje voluminoase.

Dósa Elek Levente a punctat faptul că ursul nu este un animal neajutorat, el îşi poate purta singur de grijă şi nu are nevoie de mila turistului, dar fiind foarte inteligent şi oportunist caută să ajungă la hrană mai uşor, cu un consum de energie mai mic.

„Logica e simplă: cu cât mai puţină energie investită în procurarea hranei, cu atât mai mult multă energie economisită pentru a se pregăti pentru iarna care urmează”, a explicat directorul Asociaţiei Pro Sfânta Ana.

Publicitate
banner we radio