
Academia de Toamnă CicloBiblio – tur ciclist prin pădurile din județul Covasna
Câțiva bibliotecari din ţară plănuiesc să pornească săptămâna aceasta într-un tur ciclist off-road prin pădurile din județul Covasna, cu scopul de a promova lectura, mersul cu bicicleta şi câteva dintre cetățile din zonă.
Organizarea ediției din acest an a Academiei de Toamnă CicloBiblio este, însă, sub semnul întrebării, după ce municipiul Sfântu Gheorghe și alte 5 localități au fost trecute în scenariul roșu, în ultimele 14 zile fiind depășită rata de 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.
Cu toate acestea, Kiss László, bibliotecar al Liceului „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, și cel care a organizat ultimele 3 ediții, speră că turul ciclist programat să aibă loc în perioada 23-25 octombrie se va putea desfășura cu participarea a cel puțin 5-6 persoane.
„Trebuie să discutăm cu colegii pentru că nu știu dacă nu cumva s-au speriat după intrarea municipiului Sfântu Gheorghe în scenariul roșu, și este o problemă. Anul acesta va fi ceva foarte simplu, pentru că nu vom putea să vizităm bibliotecile, va fi o tură de mountain biking în pădure, în vf. Munților Bodoc, vizităm Cetatea Kincsas și alte câteva din Epoca Bronzului. Sper să reușim, nu vom fi mai mult de 10, deși cred că nici atâția, pentru că suntem într-o perioadă foarte grea (…) Dar eu zic că optim ar fi să participe cam 5 – 6 inși. Cu toate că ne întâlnim în cadrul naturii, este destul de greu să vină oamenii din diferite județe, să se cazeze, pentru că fiecare se cazează individual, va fi puțin altfel și socializarea. Acum trebuie să vedem dacă se poate organiza, azi-mâine vom decide. Faptul că am intrat în scenariul roșu spune multe”, ne-a explicat bibliotecarul.
Potrivit acestuia, participanții vor parcurge un traseu de aproximativ 70 kilometri cu pornire din Sfântu Gheorghe, urmând să treacă prin Munții Baraolt, localitatea Ghidfalău, Vf. Bodoc, localitatea Moacșa, Angheluș și înapoi în Sfântu Gheorghe.
„Asta ar fi a 4-a ediție. Am primit deja confirmări, iar din vechiul grup pot veni fără să își anunțe participarea. În anii precedenți am avut foarte mulți participanți din străinătate, dar acum nu vor putea veni (…) Șansele să putem organiza tura sunt deocamdată 50-50%”, ne-a mai spus bibliotecarul.
Într-o postare pe pagina de Facebook dedicată evenimentului, participanților li se recomandă să aducă biciclete pentru ciclism montan, care să fie „într-o stare excelentă”, să fie echipați cu pantaloni de ciclism, windstopper, mănuși și, obligatoriu, cască de protecție.
De asemenea, împotriva oboselii și crampelor musculare e recomandat ca aceștia să aibă la ei glucoză, dulciuri și tablete de Calciu, Magneziu și Zinc.
Nu este recomandată participarea câinilor de companie, deoarece traseul va trece și prin apropierea unor stâne, în schimb, celor care se tem că vor fi „mâncați” de urși, bibliotecarul le dă asigurări că atât timp cât vor fi alături de el, vor fi în siguranță.
În urmă cu cinci ani, Kiss László a pedalat peste 3.000 de kilometri de la Marea Neagră până la Marea Nordului, străbătând în decurs de 20 de zile şapte ţări, pentru a atrage atenţia asupra rolului important pe care bibliotecile şcolare, universitare şi cele publice îl au în dezvoltarea societăţii.
În 2008, acesta a pedalat de la Sfântu Gheorghe până la Istanbul pentru a participa la un congres internaţional de hemofilie şi pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă persoanele care suferă de această boală genetică rară.
(Ioana Ardeleanu)