Ştiri locale

A treia ediție a Festivalului „D-BUTAN-T”, deschisă de primarul Antal Árpád

Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe dă startul celei de a treia ediții a Festivalului național „D-BUTAN-T”, dedicată scenografilor debutanţi și absolvenţilor facultăţilor de teatru.

Workshop-uri, lansare de carte, discursuri și sesiuni de Q&A – toate sunt incluse în programul ediției din acest an a Festivalului „D-BUTAN-T”, a cărui deschidere oficială va avea loc luni, 15 octombrie, de la ora 16:00, în Sala Chaplin a Cinematografului Arta din Sfântu Gheorghe.

Publicitate

„În acest an Festivalul D-butan-T face un pas înainte spre internaționalizare, având invitați ca membri în juriu specialiști de renume, cu experiență mondială. Președintele juriului, Adrian Damian, este un scenograf de marcă al zilelor noastre, a colaborat cu numeroși artiști renumiți, la nivel național și internațional. El reprezintă noul val de scenografi care încorporează cu succes tehnologia în procesul scenografic, și vine să le vorbească tinerilor aflați la început de carieră despre provocările scenografiei contemporane”, transmit organizatorii.

Discursul de deschidere va fi susținut de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, iar printre invitații ediției din acest an se numără cunoscuta scenografă din Moscova, Olga Igorevna Nikitina, dar și managerul Festivalului Summer Well, Irina Dushkova, iar câștigătorul ediției de anul trecut, Nagy Botond revine la Sfântu Gheorghe pentru a susține alături de participanți o dezbatere pe tema relației dintre regizor și scenograf.

„Evenimentul de deschidere va fi urmat, la ora 17:00, de un discurs tematic și o sesiune Q&A (întrebări și răspunsuri) susținute de Lidia Baciu, regizor tehnic cu o bogată experiență în domeniu. La ora 18:00 invităm publicul la o lansare de carte a dramaturgului contemporan Mihai Ignat, care ne aduce volumul său intitulat Ei sunt printre noi. De la ora 19:00 este programat primul spectacol din cadrul Festivalului D-butan-T – Dragă Elena Sergheevna, al Teatrului Municipal „Bacovia” din Bacău, a cărui scenografie este semnată de Răzvan Bordoș”, mai transmit organizatorii.

Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile

Workshop-urile susținute de membrii juriului vor avea loc în sala de conferințe a Hotelului Arcuș, a cărei capacitate este de maxim 30 de locuri. Transportul va fi asigurat de organizatori zilnic, pe ruta Sfântu Gheorghe – Arcuș și retur, orarul putând fi consultat la sediul TAM.

Intrarea la spectacole se va putea face pe bază de rezervare, la biroul de organizare al TAM, sau telefonic, la numărul: 0725 112 225.

Capacitatea sălii Arta este de 100 de locuri, acestea fiind deja rezervate în proporție de peste  50%, potrivit organizatorilor.

Cea de-a treia ediție a Festivalului D-butan-T este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Publicitate
banner we radio