Ştiri locale

A început școala! Mesajul ISJ Covasna pentru elevi, părinți și profesori

Aproape 3 milioane de elevi şi preşcolari din toată țara încep, luni, noul an şcolar, în cele peste 17.800 de unităţi de învăţământ existente fiind organizate festivităţi la care pot lua parte și părinții.

La Sfântu Gheorghe, începând cu ora 09:00 vor avea loc festivități de deschidere la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Colegiul Național „Székely Mikó”, Liceul de Arte „Plugor Sándor” (în Parcul memorial ’56), Liceul Economic „Berde Áron”, Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”, Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” și Școala Gimnazială „Ady Endre”.

Publicitate

Începând cu ora 10:00, vor avea loc festivitățile de începere a noului an școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială „Nicolae Colan”, Școala Gimnazială „Gödri Ferenc” și Școala Gimnazială Specială.

La Liceul Teologic Reformat, festivitatea va avea loc la Biserica Cetate, începând cu ora 09:00 pentru elevii ciclului primar, și de la ora 10:00 pentru cei din ciclul gimnazial și liceal.

Inspectorul școlar general Kiss Imre a transmis, pe site-ul IȘJ Covasna, un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor, exprimându-și speranța că noul an școlar va fi unul al evoluției.

„Un drum nou se deschide odată cu începutul acestui an școlar. Puțin mai devreme decât suntem obișnuiți să auzim sunetul clopoțelului, acest an vine, așa cum știți, cu noutăți la care ne vom adapta așa cum am învățat să o facem în ultimii ani. Ceea ce este îmbucurător este faptul că ne vom putea vedea zâmbetele ca expresie a bucuriei reîntâlnirii. Ne putem bucura de prezența fizică la școală, de interacțiunea cu cei de care ne-a fost dor. Să nu uităm, însă, ca în continuare să avem grijă de noi și de cei din jurul nostru. Dorim ca drumul nou care se deschide odată cu acest 5 septembrie să fie unul al evoluției pentru fiecare dintre noi (elev, cadru didactic, părinte). Dorința de a învăța, de a ne forma, de a dărui înțelepciune, de a educa, de a fi educat, seriozitatea, încrederea, responsabilitatea să fie, și în acest an, cuvintele – cheie ale activității noastre ca elevi și dascăli. Părinții sunt cei care, de asemenea, vor putea face ca acest nou drum să fie unul cât mai lin. Este un drum care trebuie parcurs împreună – elevi, școală, părinți. Urăm tuturor un an școlar bun, cu rezultate pe măsura efortului și multă putere de muncă!”, a transmis șeful IȘJ Covasna.

Anul școlar 2022 – 2023 are o durată de 36 de săptămâni, cu excepția claselor a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, pentru care cursurile vor avea o durată de 34 de săptămâni şi se vor încheia pe 2 iunie 2023. Pentru elevii claselor a VIII-a, anul şcolar va dura 35 de săptămâni şi se va încheia pe 9 iunie 2023.

Noutatea din acest an este că au fost eliminate semestrele, cursurile fiind structurate în 5 module de învățare, despărțite de tot atâtea vacanțe. În perioada 22-30 octombrie toți elevii vor intra în vacanță, față de anii anteriori când aveau vacanță doar grădinițele și clasele primare.

În ceea ce privește încheierea situației școlare, Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, care intră în vigoare odată cu începerea noului an școlar, prevede că pentru fiecare disciplină de studiu sau modul se va încheia anual o singură medie, calculată prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg, iar în cazul unei diferențe de 50 de sutimi, rotunjirea se va face în favoarea elevului.

Media anuală generală se va calcula ca medie aritmetică a mediilor anuale ale tuturor disciplinelor/ modulelor și notelor la purtare, cu două zecimale și prin rotunjire. Pentru elevii din ciclul primar (clasele I-IV), calificativele vor fi stabilite anual la fiecare disciplină de studiu.

O altă noutate este introducerea unor formate noi de catalog și carnete pentru elevi, vechile modele fiind schimbate și adaptate în urma trecerii la noua structură a anului şcolar.

(Ioana Ardeleanu)

foto: Facebook/Prefectura Covasna

Publicitate
Publicitate
banner we radio