Ştiri locale

A început perioada de prohibiţie! Interzis inclusiv pescuitului sportiv și recreativ

Pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoate acvatice vii în habitatele piscicole naturale este interzis, începând de duminică, până pe data de 7 iunie, inclusiv, transmite Agerpres.ro.

Potrivit Ordinului comun al Ministerului Mediului şi cel al Agriculturii privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, activitatea va fi permisă în apele care constituie frontieră de stat până pe data de 24 aprilie, zi în care începe prohibiţia şi în apele de frontieră. Ordinul prevede însă şi excepţii.

Astfel, pe Dunăre, pe tronsonul care constituie frontiera de stat româno-bulgară şi pe segmentul de frontieră româno-ucrainean, inclusiv în Golful Musura, prohibiţia pescuitului va începe pe 16 aprilie şi se va încheia pe data de 30 mai.

În perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, este interzis pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, precum şi în lacul de acumulare Stânca-Costeşti.

„Pentru lacurile de acumulare destinate producţiei de energie electrică, în perioadele de prohibiţie este interzisă scăderea dirijată a nivelului apei, în scopul asigurării protecţiei zonelor de depunere a icrelor, cu excepţia considerentelor de prevenire a calamităţilor naturale”, se menţionează în actul normativ amintit.

În Delta Dunării, în perioada prohibiţiei, cei aproape 1.100 de pescari ale căror venituri depind exclusiv de resursa piscicolă vor putea captura doar scrumbie şi nu vor primi compensaţii financiare, cum primesc pescarii din alte state europene.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio