Ştiri locale

A fost semnat contractul pentru extinderea rețelelor de canalizare din Baraolt

Primăria Baraolt a obținut o finanțare în valoare de 26,4 milioane de lei prin programul național „Anghel Saligny”, pentru extinderea rețelei de distribuție, canalizare menajeră și pluvială a orașului, contractul fiind semnat în cursul săptămânii trecute la București, de către ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, şi primarul Benedek Huszár János.  

Amintim că în 2022 autoritățile locale din Baraolt au fost în topul finanțărilor obținute la nivelul județului prin programul de investiții „Anghel Saligny”, primind plafonul maxim posibil de 43 milioane de lei. La vremea respectivă, pimarul preciza că instituția pe care o conduce a obținut cea mai mare sumă pe care o putea câștiga un oraș prin acest program.

„Am câștigat suma cea mai mare pe care o putea câștiga un oraș prin programul Saligny, pentru canalizarea localităților Biborțeni și Bodoș, pentru o parte din canalizarea de la Racoșul de Sus, și pentru extinderea rețelelor de canalizare, alimentare cu apă și canalizare pluvială pe restul străzilor din orașul Baraolt, astfel încât să fie acoperită toată localitatea – este o finanțare de 8,5 milioane de euro”, ne declara, la vremea respectivă, primarul Benedek Huszár János.

Miercuri, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea a semnat 25 de contracte de finanțare prin programul „Anghel Saligny” pentru 22 de localități din întreaga țară. Proiectele, în valoare totală de 326.828.899 de lei, urmăresc atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio