Ştiri locale

FOTO. A fost restaurat Monumentul din Parcul Central din Sfântu Gheorghe

Unul dintre evenimentele-cheie ale comemorării din 15 martie, inaugurarea monumentului ostașilor Revoluției din 1848-49, a avut loc joi seară în Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe. La inaugurare, viceprimarul Sztakics Éva-Judit a menționat cu nostalgie: „Când noi eram copii mici jucându-ne și plimbându-ne prin parc, ne-au captivat atenția leii, iar părinții și bunicii noștri ne-au povestit că de fapt cei doi lei ocrotesc libertatea și aceste două animale minunate și puternice sunt menite să ne protejeze”.

La ceremonie a avut loc o scurtă demonstrație istorică prezentată de către istoricul József Álmos, iar heraldicul Dr. Szekeres Attila István și-a exprimat cuvintele de laudă din punct de vedere profesional. Au mai contribuit actrița Tulit Éva, Nagy Kopeczky Kristóf, Fanfara de Tineret Kováts András din Reci, membrii plutonului de artilerie honvezi al Asociației de Păstrare a Tradițiilor „Székely Virtus”, precum și batalionul nr. 3 Honvezi de la Szeged. Monumentul comemorativ al ostașilor Revoluției a fost binecuvântat de către venerabilul canonic, protopop, consilier al Sfântului Scaun, Szabó Lajos.

Monumentul a fost restaurat în forma sa originală pe baza desenelor arhitecților Szabó Sinka Mária și Máthé Ágnes, de către sculptorul Baróti Hunor din Ciumani și pietrarul Gere István din Sâncraiu. Astfel a fost repus pe acesta stema maghiară mică, deci, citând pe heraldicul Szekeres Attila „nu stema mijlocie cu aspect imperial, ci stema mică simplă, care este minunată prin simplitatea sa”, precum și inscripția originală în limba maghiară. Potrivit Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din Brașov, fiecare monument trebuie restaurat în forma sa originală, cu simbolurile și inscripțiile inițiale pe acesta. Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a obținut avizele, acordurile și autorizaţile necesare pentru restaurare, deoarece monumentul se află în zona istorică protejată.

Înainte de restaurare, heraldicul Szekeres Attila de la Sfântu Gheorghe și istoricul József Álmos și Cserey Zoltán au realizat un studiu istoric, pe care Comisia Zonală a Monumentelor Istorice l-a examinat și l-a considerat adecvat, astfel încât reconstrucția a fost realizată pe baza acestuia.

(Biroul de Imagine al Primăriei)

 

Publicitate
Publicitate
banner we radio