Ştiri locale

A fost lansată licitaţia pentru proiectarea şi construirea Complexului balneoclimateric din Covasna

Proiectul complexului balneoclimateric pe care Primăria Covasna vrea să îl construiască în stațiune face pași înainte. Licitația pentru proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor a fost lansată în sistemul de achiziţii publice SICAP, termenul limită pentru depunerea proiectelor fiind 11 martie 2022.

Primarul Gyerő József spune că, în cel mai optimist scenariu, câștigătorul licitației va fi desemnat în vara acestui an, însă într-o variantă realistă, există posibilitatea ca termenul să fie prelungit, fie din lipsa ofertanților, fie din cauza eventualelor contestații.

Publicitate

Construcția se va realiza cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții (CNI) care va aloca în acest sens peste 56 de milioane de lei (circa 12 milioane de euro).

„Încă de anul trecut, s-a dat acea Hotărâre de Guvern prin care s-a alocat din bugetul de stat această sumă, astfel încât CNI să finanțeze lucrările la acest centru balneoclimateric. Între timp, au fost demarate procedurile de achiziție publică, documentația de atribuire este încărcată în SEAP, deja avem termenele până când se poate contesta această documentație, până se pot depune oferte, iar apoi va exista un termen de evaluare a ofertelor. De principiu, până pe 11 martie se pot depune ofertele, iar evaluarea trebuie să fie finalizată până în iulie, când ar trebui să avem un câștigător declarat, în cel mai fericit caz. În varianta realistă, s-ar putea ca acest termen să se prelungească, în primul rând din lipsa ofertanților, sau datorită unei concurențe între ofertanți, dacă apar contestații pe documentația de atribuire sau pe rezultatul concursului, și atunci se ajunge la Comisia Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, eventual chiar la Curtea de Apel și Înalta Curte. Dar, deocamdată, CNI a întocmit și a încărcat în SEAP documentația de atribuire”, a explicat primarul Gyerő József.

Prin acest proiect, Primăria Covasna intenționează să facă o schimbare în paradigma turistică a stațiunii, în beneficiul mediului economic, respectiv în vederea creșterii atractivității zonei și a numărului de turiști.

Pandemia a redus cu circa 80% numărul turiștilor

Primarul Gyerő József a precizat că 2019 a fost cel mai bun an pentru turismul stațiunii, fiind înregistrate peste 500.000 de înnoptări, incluzând și înnoptările de la Spitalul de Cardiologie. Cu toate acestea, de la începutul pandemiei, în 2020 numărul turiștilor a scăzut cu aproape 80%, atât în ceea ce privește sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, cât și în ceea ce privește înnoptările. Edilul și-a exprimat speranța că din acest an situația se va redresa.

„Specificul la noi este de a înregistra sosiri mai puține decât în alte stațiuni balneoturistice, dar cu sejururi mai lungi, datorită tratamentelor care au o anumită durată. În 2021 am înregistrat o tendință de creștere, dar ca rezultat, numărul a rămas net sub cel din 2019. Anul acesta sperăm ca, inclusiv prin pârghiile administrative pe care le avem, de exemplu prin acordarea voucherelor de vacanță, să crească și numărul sosirilor și cel al înnoptărilor. Din păcate, pe lângă pandemie și efectele imediate ale ei, am avut și această lipsă a susținerii sectorului turistic din punct de vedere administrativ. Au lipsit voucherele de vacanță care motivează oamenii, fiindcă în momentul în care omul știe că are un voucher de 1.500 de lei, rămâne în țară și, poate, mai cheltuie încă 1.500 de lei în stațiunea respectivă. Anul acesta așa știu că se vor acorda vouchere. Mă bucură faptul că s-a aprobat bugetul național mult mai repede decât anul trecut, ca atare și bugetul Casei Naționale de Pensii, și deci, seriile pot să intre mai repede în hotelurile și bazele de tratament din stațiunile care desfășoară această activitate de recuperare a pensionarilor”, a mai explicat primarul.

În ceea ce privește Complexul balneoclimateric, acesta va include un ștrand, bazine interioare şi exterioare, spaţii de agrement, terenuri de sport şi de joacă pentru copii, dar și o zonă de SPA şi wellness cu saune, hidromasaj şi relaxare.

Construcția, care va avea o suprafaţă construită de peste 3.000 de metri pătraţi, o suprafaţă desfăşurată de aproape 5.500 de metri pătraţi şi un regim de înălţime de S+P+2 etaje, va fi realizată lângă pârtia de schi și pationarul orașului. Centrul wellnes va fi amenajat pe un teren de două hectare, iar un alt hectar va fi concesionat unui antreprenor privat care va construi un hotel.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio