Ştiri locale

A 33-a Gală a tinerilor laureaţi are loc joi la Sfântu Gheorghe

Centrul de Cultură Arcuş şi Institutul Liszt din Sfântu Gheorghe organizează a 33-a ediţie a „Galei tinerilor laureaţi”, manifestare cultural-artistică în care sunt reuniţi anual elevi şi studenţi din ţară, premiaţi la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale.

Evenimentul va avea loc joi, 23 noiembrie, începând cu ora 18:00, la Centrul de Cultură Arcuș (Casa Muzicii, str. Oltului nr.6), acesta fiind al doilea concert al ediției din acest an, participanții fiind elevi premianți ai Liceului de Artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, care vor susține recitaluri de muzică clasică pe diferite instrumente (pian, chitară, oboi, clarinet, tubă, flaut și canto).

Publicitate

„Participanţii sunt: Ivanitzki Krisztina – flaut, Sikó Csilla – flaut, Sebestyén-Lázár Kata – flaut, Buzea Irina – pian, Kisgyörgy Abigél – pian, Natalia Vișniuc-Lăcătuşu – pian, Millye Bence – chitară, Tinca-Zan Anna – pian, Tóth-Kovács Gyopár – pian, Adrian Murea – pian, Pap Regina – oboi, Nicula Dávid – clarinet, Csehi Szilamér – canto, Bíró Balázs – tubă, Hodor Balázs – canto, Kakasi Zsuzsanna – chitară, Varga Szabolcs – canto și Keresztes Antónia – canto. Repertoriul cântat este impresionant, în program fiind lucrări de Vasile Jianu, Carl Stamitz, Cécile Chaminade, Theodore Oesten, Muzio Clementi, Henri Bertini, Andrew York, Johann Sebastian Bach, Samuel Maykapar, Friedrich Burgmuller, Francesco Geminiani, Leopold Kozeluch, Giacomo Carissimi, Jean Baptiste Loeillet, Wolfgang Amadeus Mozart și Georges Bizet”, au transmis organizatorii.

Potrivit acestora, alături de elevi se vor afla şi profesorii îndrumători și acompaniatori: Császár Katalin, Cucu Csilla, Opra-Vornehm Monica, Kőmíves-Bokor Zsuzsa, Kakasi Zsolt, Márk Ildikó, Dobra Beáta, Kelemen Szilárd, Oláh-Badi Alpár, Sebestyén-Lázár Enikő, Szabó-Síklódi Levente, Bándi Margit și Ambrus Sándor-József.

Intrarea la eveniment este liberă.

Gala tinerilor laureaţi este parte a programului „Perspective europene” şi a fost iniţiată în anul 1991 cu scopul de a pune melomanii din judeţul Covasna în contact direct cu valorile artei interpretative naţionale, dar şi pentru a promova talentele locale în circuitul naţional de valori.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio