Marţi seară, în timpul unei activități de monitorizare și control trafic derulată la Sfântu Gheorghe, poliţiştii rutieri au depistat doi şoferi în cazul cărora testarea a relevat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Primul caz a fost în jurul orei 18:00, când polițiștii rutieri au oprit un autotursim care circula pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Sfântu Gheorghe.
Bărbatul de 49 de ani care conducea autoturismul a fost testat cu aparatele din dotare, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Al doilea caz s-a petrecut în jurul orei 20:35, când polițiștii rutieri au oprit un autotursim care circula pe strada Lunca Oltului, din municipiul Sfântu Gheorghe.
Bărbatul de 45 de ani care conducea autoturismul a fost testat cu aparatele din dotare, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. IPJ Covasna menţionează că acestea nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbaţii fiind conduşi la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
S-a întocmit dosar penal în ambele cazuri, iar cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
(Biroul de Presă al IPJ Covasna)



