Ştiri locale

66 de participanţi la concursul „Sfântu Gheorghe înflorit”

Pe 24 iulie a expirat termenul pentru înscrierea la una dintre cele trei categorii din concurs – cea mai frumoasă zonă verde rezidenţială, cel mai frumos balcon și cea mai frumoasă zonă din faţa porţii

Primăria Sfântu Gheorghe organizează în acest an a doua ediţie a concursului „Sfântu Gheorghe înflorit”, şi după cum am anunţat deja, noutatea față de anul trecut este că nu căutăm doar cea mai frumoasă zonă verde rezidențială, ci și cel mai frumos balcon și zonă din faţa porţii.

Înscrierile s-au încheiat vinerea trecută, cu un număr total de 66 de participanți în cele trei categorii. Competiția devine astfel din ce în ce mai populară printre locuitori, dacă ne gândim că anul trecut 18 persoane au concurat pentru cea mai frumoasă zonă verde rezidențială, iar anul acesta sunt 25 de zone înscrise la această categorie.

Evaluarea zonelor verzi rezidențiale și din fața porților va începe miercuri, 29 iulie, când un juriu format din șase membri va începe vizitarea zonelor înscrise în concurs.

Membrii juriului sunt viceprimarul Tóth-Birtan Csaba, Rendi Amália din partea Florăriei Dalia – sponsor al concursului, Bardócz Ottília din partea Grădinăriei oraşului, Szekeres Attila de la cotidianul Háromszék, Vlad Manolăchescu, director de programe la We Radio, şi Kovács Judit din partea Biroului de Imagine al Primăriei.

În procesul de evaluare, juriul va lua în considerare calitatea și cantitatea de muncă investită în îngrijirea zonelor verzi, frumusețea și diversitatea plantelor, dar şi curățenia zonelor.

În categoria balcoanelor, evaluarea se bazează pe fotografiile trimise la înscriere, unde considerația principală este cât de mult contribuie balconul la îmbunătățirea imaginii străzii respective.

Îngrijitorii celei mai frumoase zone rezidențiale vor fi premiaţi cu un spaţiu închis de depozitare pentru biciclete cu 12 locuri în valoare de 18.000 de lei și o placă postată pe scara blocului care atestă acest titlu.

Toate persoanele / asociațiile care se înscriu în categoria zone rezidențiale vor participa gratuit la programul de înfrumusețare a zonelor verzi în 2021, adică vor primi bunuri (arbuști, plante, garduri vii, flori, garduri și bănci) în valoare de 1.500 de lei, fără să plătească contribuţia proprie de 300 de lei.

În categoriile cel mai frumos balcon și cea mai frumoasă zonă din fața porţii premiile sunt oferite de Magazinului de flori Dália, primii trei câștigători ai ambelor categorii primind vouchere în valoare de 500, 300 și 100 de lei, care pot fi valorificate la Dália Garden Center până în primăvara anului 2021.

De asemenea, Primăria Sfântu Gheorghe va răsplăti primii trei câștigători din toate cele trei categorii cu un pachet de servicii personalizat, care va fi disponibil pentru utilizarea în spațiile culturale și de agrement ale orașului.

Scopul competiției, care se desfăşoară sub sloganul „Orașul nostru, responsabilitatea noastră”, este de a încuraja locuitorii orașului să înfrumusețeze și să întrețină zonele verzi sau din fața porților, dar și balcoanele din zonele rezidențiale, care îmbunătățesc imaginea străzilor şi cartierelor din Sfântu Gheorghe.

(Biroul de Imagine al Primăriei Sfântu Gheorghe)

Publicitate