Info Trafic, Ştiri locale

43 de amenzi pentru abateri ale căruţaşilor din judeţul Covasna

Poliţiştii covăsneni au aplicat amenzi în valoare de peste 34.000 de lei pentru abateri în trafic comise de căruţaşi, în cadrul unei acţiuni de control efectuate în urma unui accident petrecut la sfârşitul săptămânii, soldat cu rănirea a opt persoane.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Nicoleta Marin, acţiunea s-a desfăşurat preponderent în zonele rurale tranzitate de artere rutiere intens circulate, mai ales drumuri naţionale sau judeţene.

„În cadrul acestei acţiuni au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 34.000 de lei, dintre acestea 43 fiind pentru abateri în trafic comise de căruţaşi. Au mai fost aplicate sancţiuni şi pentru abateri la regimul silvic şi la regimul convieţuirii sociale”, a precizat luni, Nicoleta Marin.

În urma accidentului petrecut sâmbătă seară pe DN 13 E, între municipiul Sfântu Gheorghe şi intersecţia de la Reci, au fost rănite opt persoane, dintre care şase minori. În accident a fost implicată o căruţă nesemnalizată corespunzător, care a fost lovită de o autoutilitară şi un autoturism ce circulau din sens opus.

Nicoleta Marin a declarat că şoferii celor două autovehicule nu au observat căruţa şi s-au angajat într-o depăşire regulamentară, moment în care autoutilitara a lovit atelajul, l-a răsucit pe carosabil, iar maşina venită din spate nu a mai putut evita coliziunea cu acesta. Cele opt victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.

(Agerpres)

banner we radio