Ştiri locale

32.000 de bilete vândute la Ştrandul din Sfântu Gheorghe în acest sezon

Ștrandul  municipal din Sfântu Gheorghe a avut încasări de peste 1 milion de lei în acest an, în ciuda faptului că toboganele au fost scoase din funcțiune în urma unui control al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), realizat la mijlocul lunii iulie.   

Reprezentanții Sepsi ReKreativ, firma care administrează bazele de agrement și sportive ale Primăriei, au transmis că sezonul estival a început „extraordinar”, în luna iunie fiind deja vândute cu aproape de 3 ori mai multe bilete față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cu toate acestea, odată cu închiderea toboganelor, și interesul pentru ștrand a scăzut, astfel că la final numărul biletelor vândute a fost mai mic față de sezonul trecut. Ștrandul din Sfântu Gheorghe s-a deschis pentru public în data de 21 iunie și s-a închis în data de 8 septembrie, odată cu începerea noului an școlar. În total, au fost vândute 32.000 de bilete și 80 de abonamente.

Directorul de vânzări al Sepsi ReKreativ, Albert Szidónia, ne-a precizat că în ciuda faptului că documentația pentru obținerea autorizației din partea ISCIR a fost depusă în cel mai scurt timp posibil, respectiv la începutul lunii august, nici până în prezent nu s-a primit vreun răspuns din partea autorității respective.

„Am început un sezon extraordinar, în iunie au fost vândute cu aproximativ de 3 ori mai multe bilete decât în iunie 2023, dar din păcate nu am reușit să atingem cifra de anul trecut. Considerăm că acest lucru se datorează faptului că, în data de 15.07.2024, în urma controlului efectuat de către reprezentanții ISCIR, am fost nevoiți să oprim funcționarea toboganelor. Am lucrat într-un ritm accelerat pentru a repune toboganele în funcțiune cât mai curând posibil, deoarece știm că acestea reprezintă o parte integrantă a experienței de a merge la ștrand. La începutul lunii august am predat documentația pentru autorizare, dar nici până în prezent nu am primit răspuns din partea ISCIR. Raționamentul nostru se bazează pe statistica numărului de bilete vândute, de exemplu: în perioada 15.07.2023 – 31.08.2023, numărul total de bilete vândute a fost 26.000, iar în anul 2024, în perioada respectivă au fost doar 14.000 de bilete. Tot din acest motiv eram nevoiți să anulăm organizarea evenimentului Ziua familiei, planificat pentru mijlocul lunii august”, ne-a explicat Albert Szidónia.

În luna iulie, reprezentanţii Sepsi ReKreativ au declarat că au fost luaţi prin surprindere de cerința ISCIR de a supune toboganele din cadrul facilităţii de agrement unei inspecţii, în plin sezon estival.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio