
300 de locuri de muncă în Portugalia prin reţeaua Eures
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna, prin intermediul Reţelei EURES, oferă 300 locuri de muncă vacante în Portugalia pentru munca sezonieră în agricultură (sunt solicitate persoane fără cazier, apte pentru munca la câmp, avantaj pentru persoanele cu experiență în agricultură / experiență în recoltarea zmeurei, sau munca în sere).
Durata contractului de munca este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare este sfârșitul lunii februarie/începutul lunii martie 2017.
Selecția pentru domeniul agricol va avea loc în intervalul 25-26 ianuarie 2017, în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița.
Persoanele cu domiciliul în județul Covasna, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenției Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna, Strada B-dul Gen. Grigore Bălan nr.14, telefon 0267 312157, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă ȋn străinătate – EURES și pentru a primi invitaţie de participare la selecţie.
Kelemen Tibor,
Director executiv AJOFM Covasna