Ştiri locale

30 de echipaje din cinci țări participă în weekend la Winter Rally Covasna

Treizeci de echipaje din cinci țări s-au înscris la ediția din acest an a competiției automobilistice internaționale „Winter Rally Covasna”, care va avea loc pe 2 și 3 februarie, între Covasna și Comandău. Ediția de anul trecut a fost anulată pe ultima sută de metri din cauza încălzirii vremii, în ciuda încercărilor organizatorilor de a salva evenimentul.

Pe parcursul celor două zile, concurenții vor participa la 7 probe speciale cu o lungime totală de 81,59 km, pe zăpadă și gheață. Potrivit organizatorilor, vineri, în prima zi a competiției,  echipajele vor parcurge o singură probă specială, cu o lungime de 10,34 km, iar sâmbătă se vor derula 6 probe speciale care însumează 71,25 km.  

Evenimentul se va încheia cu Superspeciala din centrul orașului Covasna, o probă de 2 km, care va începe sâmbătă de la ora 18:00 și fi transmisă și live pe mai multe platforme de internet.

„Daca în 2023 Winter Rally Covasna a fost anulat pe ultima sută de metri din cauza lipsei de zăpadă de la probele speciale, anul acesta se pare că avem parte de zăpadă, astfel că ediția din acest an va avea loc în perioada 2-3 februarie. Pe lista de înscrieri se regăsesc 30 de echipaje din 5 țări: Romania, Italia, Ungaria, Turcia și Bulgaria (…) Mica Siriu (PS2) este prima probă parcursă a zilei secunde, urmată de Mica Siriu Scurt (PS3) și de PS4 Korpas în lungime de 9 km. După un service de 30 de minute, PS5 Betașu va fi următorul loc de joacă al echipajelor, urmat de PS6 Mica Siriu Invers în lungime de 20,14 km. Ultima probă specială a evenimentului este SuperSpeciala din Covasna, desfășurându-se pe o probă de 2 km”, transmit organizatorii pe site-ul Fanrally.ro.

Lista de înscrieri, harta probelor speciale și programul sunt disponibile AICI.    

Restricții de circulație pe durata competiției

Autoritățile locale au publicat și orarul și străzile pe care vor fi instituite restricții de circulație pe durata desfășurării competiției.

Astfel, traseul Covasna-Comandău (DC14) va fi închis vineri, 2 februarie, între orele 17:00 și 21:00, iar sâmbătă, 3 februarie, centrul orașului Covasna va fi închis între orele 17:00-21:00, pe străzile Gheorghe Doja, Libertății, Brazilor și 1 Decembrie 1918.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio