Ştiri locale

3.300 de pomi fructiferi distribuiţi gratuit în completarea programului „Un copac pentru generaţia viitoare”

Fundaţia Comunitară Covasna (HKA), care a iniţiat în urmă cu peste un deceniu programul „Un copac pentru generaţia viitoare” cu scopul de a revitaliza livezile şi de a salva de la dispariţie soiurile tradiţionale, va distribui luna aceasta peste 3.000 de puieţi de pomi fructiferi în mai multe localităţi din judeţ, scrie Agerpres.

Preşedintele Fundaţiei Comunitare Covasna, Fleckhammer Otto a declarat că în ultimii 12 ani au fost plantaţi 45.000 de pomi fructiferi în tot judeţul, şi, deşi programul s-a încheiat anul trecut, în această primăvară vor mai fi distribuiţi gratuit încă 3.300 de pomi fructiferi la cererea unor localităţi.

Publicitate

„Programul l-am început în urmă cu 12 ani la Herculian, în satul meu natal, cu 250 de pomi fructiferi. Apoi am spus că ar fi bine dacă am face un program mai amplu şi aşa ne-am ‘condamnat’ la o muncă de 12 ani, dar slavă Domnului că l-am finalizat cu succes. În 12 ani au fost plantaţi 45.000 de pomi fructiferi în toate zonele judeţului Covasna, iar acum, în completare vom mai distribui încă 3.300 de puieţi la Ghelinţa, Valea Crişului, Covasna, Chichiş, Dobârlău, unde au fost mai multe cereri, şi chiar şi la Vama Buzăului, în judeţul Braşov, vom trimite gratuit 100 de puieţi. Ideea acestui program mi-a venit după ce am văzut că livezile au dispărut din multe zone, la sate au rămas bătrânii, iar copacii au îmbătrânit şi ei şi nu a mai avut cine să îi îngrijească. Era un gol şi noi am vrut să umplem acest gol şi să refacem acest stil de viaţă, să revitalizăm livezile şi soiurile tradiţionale, dar şi să promovăm o alimentaţie sănătoasă şi o atitudine responsabilă faţă de mediul înconjurător”, a declarat Fleckhammer Otto.

O parte dintre puieţii distribuiţi prin programul „Un copac pentru generaţie viitoare” au fost obţinuţi în pepiniera pe care membrii Fundaţiei Comunitare Covasna au înfiinţat-o în localitatea Valea Crişului, alţii au fost achiziţionaţi, iar oamenii au putut alege din mai multe soiuri de mere, pere, pruni, cireşi, vişini, gutui, etc, pe care i-au plantat în propriile gospodării. 

Primăria Covasna va distribui, în această săptămână, 600 de pomi fructiferi

Primăria Covasna va distribui, în această săptămână, 600 de pomi fructiferi autohtoni persoanelor domiciliate în stațiune, dar și locuitorilor din Chiuruș. Reprezentanții Primăriei au transmis că fiecare persoană interesată va putea solicita câte un puiet, pomii urmând să fie distribuiți după regula „primul, venit, primul servit”, până la epuizarea stocului.

„Stimați covăsneni și chiurușeni, joi, 28 martie, de la ora 10:00, în cadrul programului finanțat de Fundația Comunitară Covasna, Primăria Orașului Covasna în colaborare cu SC Gos Trans Com SRL va distribui în mod gratuit către cetățeni, în curtea Primăriei, un număr de 600 bucăți de puieți pomi fructiferi autohtoni. Solicitanții domiciliați în localitate pot beneficia de câte un puiet, pe principiul primul venit primul servit, până la epuizarea stocului!”, au transmis reprezentanții Primăriei.

În ultimii 10 ani, Fundația Comunitară Covasna a distribuit, în cadrul programului „Un pom pentru generația viitoare”, aproximativ 42.000 de puieți de pomi autohtoni, acoperind întreaga arie geografică a județului.

Anul trecut, programul, al cărui scop a fost revitalizarea livezilor din judeţ şi salvarea de la dispariţie a soiurilor tradiţionale prezente de cel puțin 150 de ani în Transilvania, a ajuns la final, marcând un record, respectiv 6.705 de puieți din soiuri autohtone, distribuiți pe parcursul anului 2023 către 12 localități din județ.  

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio