25 de accidente de muncă în județul Covasna în primele 5 luni ale anului

Până la finalul lunii mai a acestui an, în județul Covasna au fost înregistrate 25 de accidente de muncă, dintre care 13 soldate cu incapacitatea temporară de muncă a angajaților, 3 au reprezentat accidentări ușoare, iar unul s-a petrecut în afara muncii.

Inspectorii din cadrul compartimentului de Sănătate şi Securitate în Muncă (SSM) au întocmit două dosare de cercetare după ce un angajat s-a ales cu invaliditate de gradul III, iar un altul a decedat din cauze patologice, ambele cauze fiind avizate de Inspecţia Muncii Bucureşti.

În cazul celorlalte evenimente comunicate în care au fost implicați lucrători se desfășoară în continuare cercetări, precizează reprezentanții Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Covasna, într-un răspuns la solicitarea We Radio.

Din datele centralizate de instituție reiese că cele mai multe accidente de muncă s-au petrecut în domeniile transport, construcţii de clădiri, comerţ, colectare deşeuri nepericuloase, panificaţie, fabricarea pieselor şi accesoriilor pentru autovehicule, sau fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

În ultimii ani, numărul accidentelor de muncă a scăzut semnificativ în județul Covasna. Spre exemplu, dacă în 2016 s-au înregistrat 58 de evenimente soldate cu incapacitatea temporară de muncă a angajaților și 3 accidente mortale, în 2019 numărul accidentelor cu incapacitate temporară a scăzut la 35, iar cel al deceselor la 1.

Cele mai multe accidente de muncă din ultimii 5 ani s-au înregistrat în 2017, respectiv 70. Dintre acestea, 66 s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă, iar 4 cu decesul angajaților implicați.

Deși în anul următor atât numărul total al accidentelor, respectiv al evenimentelor soldate cu incapacitate temporară de muncă s-au înjumătățit, numărul deceselor a rămas în continuare ridicat, fiind înregistrate alte 4 cazuri.    

În ultimii doi ani nu au existat cazuri de îmbolnăvire profesională, iar reprezentanții ITM Covasna spun că supravegherea sănătăţii lucrătorilor presupune asigurarea unor servicii medicale profilactice, respectiv examene medicale la angajare, de adaptare, periodice, la reluarea activităţii, supraveghere specială şi promovarea sănătăţii la locul de muncă, ceea ce contribuie la depistarea incipientă a bolilor și evitarea apariţiei formelor grave de îmbolnăvire, de cele mai multe ori ireversibile.

Amenzi de 78.000 de lei  pentru nerespectarea cerințelor SSM

În perioada 01 ianuarie – 31 mai 2020, inspectorii SSM au derulat 220 de controale la operatorii economici din județ, fiind constatate 331 de nereguli, în urma cărora au fost aplicate 13 de amenzi în valoare totală de 78.000 lei.

Cuantumul sancțiunilor este în creștere față de perioada similară a anului trecut când deși au fost aplicate 14 amenzi, acestea au totalizat 57.500 lei.

Principalele deficienţe constatate au fost exploatarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă electrice; lipsa buletinului de verificare a prizelor de pământ; lipsa verificării supapei de siguranţă în cazul recipientelor sub presiune (compresoare), iar în unele cazuri inspectorii au descoperit că angajaților nu le-au fost asigurate sau nu purtau echipamente individuale de protecţie, iar anumite sisteme de protecţie colectivă în cazul lucrărilor de construcţii lipseau.

Sancțiuni s-au aplicat și pentru neinstruirea lucrătorilor desemnați să acorde primul ajutor; neasigurarea ventilaţiei la locul de muncă; neinformarea lucrătorilor privind riscurile la care se expun, dar și neinformarea reciprocă asupra riscurilor profesionale existente, atunci când în aceeaşi zonă îşi desfăşoară activitatea mai mulţi agenţi economici, precum și pentru lipsa instrucțiunilor proprii sau neasigurarea truselor sanitare/componente cu durata de folosinţă expirată și lipsa controlului medical periodic.

(Ioana Ardeleanu)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate