Sport

23 de medalii pentru sportivii de la CS Show Time la Cupa Aquila Giurgiu

S-a mai scris o pagină în istoria activităţilor competiţionale ale micilor sportivi de la Show Time. Calendarul competiţional s-a încheiat, iar echipele, atât cea de ju-jitsu cât şi cea de shotokan karate-do, şi-au câştigat dreptul la o binemeritată odihnă de iarnă pentru ca, în primăvară, să înceapă noul sezon cu forţe proaspete.

Ca de obicei, la sfârşitul anului, în localitatea Giurgiu a avut loc unul dintre cele mai importante concursuri de ju-jitsu din România, Open Aquila Giurgiu, acesta desfăşurându-se în perioada 9-10 decembrie. La prestigioasa competiţie giurgiuveană, aflată sub tutela Federaţiei Române de Arte Marţiale / Departamentul de Ju-Jitsu, au participat aproximativ 500 de sportivi de la 19 cluburi, 17 din România şi 2 din Bulgaria.

Publicitate

Echipa Show Time cu un lot de 12 sportivi, însoţiţi de un antrenor şi doi arbitri, a luptat pe două sisteme, Fighting şi Ne-waza (BJJ) cucerind un număr de 23 de medalii (8 de aur, 9 de argint şi 6 de bronz) şi un onorabil loc 6 pe echipe, întrecând astfel echipe mult mai puternice ca CS Budo Seishin Bucureşti, CSM Sf. Gheorghe, CS Corysan Bucureşti etc.

Echipa covăsneană a participat la această întrecere cu ajutorul financiar acordat de programul sportiv „Sfântu Gheorghe spijină Sportul” din cadrul Primăriei municipiului Sf. Gheorghe pe anul 2017.

În perioada următoare staful tehnic a clubului Show Time pregăteşte pentru micii sportivi o seară de distracţie şi voie bună cu ocazia Crăciunului, acolo unde fiecare membru va fi spiriduşul Moşului, având de oferit un cadou secret unui coleg de sală, urmând apoi „Gala Sportivă Show Time 2017” unde vor fi premiaţi cei mai buni sportivi ai anului în curs, precum şi cei mai implicaţi părinţi.

 

Publicitate
Publicitate
banner we radio