2.000 de litri de apă sfinţită la slujba de Bobotează la Sfântu Gheorghe
Preoţii de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe vor sfinţi anul acesta aproape 2000 de litri de apă, pe care îi vor împărţi credincioşilor la slujba de Bobotează.
Preotul Sebastian Pârvu a declarat că o mie de litri de aghiasmă vor fi îmbuteliaţi în sticle, pentru a se evita aglomeraţia şi eventualele incidente neplăcute, iar aproape o mie de litri de apă vor fi sfinţiţi în butoaie în ziua de Bobotează.
„Primul lot se sfinţeşte, potrivit rânduielii, în Ajun de Bobotează, după sfânta liturghie. Vom sfinţi 1000 de litri şi îi vom îmbutelia, iar a doua tură va fi sfinţită de Bobotează, în biserică”, declarat acesta.
Slujba de Bobotează adună în fiecare an la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe sute de credincioşi care nădăjduiesc că dacă vor atinge sau vor bea apă sfinţită, vor fi iertaţi de păcate şi feriţi de rele. Preoţii spun că Aghiasma Mare este bună pentru \’tămăduire sufletească şi trupească\’ şi poate fi băută, conform canoanelor bisericeşti, doar în următoarele opt zile de la sfinţire, iar în restul anului „numai în caz de mare necaz”, la îndemnul duhovnicului şi numai de către persoanele care au ţinut post.
În urmă cu câţiva ani, de Bobotează se făcea un pelerinaj pe malului Râului Olt, unde preoţii ortodocşi sfinţeau apele, dar obiceiul nu s-a mai păstrat pentru că în albia acestuia s-au făcut lucrări de îndiguire, iar terenul este accidentat.
La Întorsura Buzăului, Râul Buzău va fi sfinţit de Bobotează de preoţii Parohiei Ortodoxe din oraş, iar, conform tradiţiei, crucea pe care aceştia o vor arunca în apele îngheţate va fi recuperată de câţiva tineri care se vor întrece să o aducă la mal.
Preotul Ciprian Popica a declarat că alaiul, în fruntea căruia se vor afla credincioşi care vor purta prapuri şi steaguri tricolore, precum şi călăreţi îmbrăcaţi în costume populare, va străbate drumul de la biserică până pe malul Râului Buzău, unde va avea loc ceremonia religioasă. Potrivit acestuia, în fiecare an există un număr mare de tineri care se încumetă să înfrunte frigul şi să intre în apă pentru a recupera crucea.